Șeful IGP: Suntem extrem de onorați că RMe inclusă în calitate de beneficiar direct al Proiectului finanțat de UE și Regatul Norvegiei

Șeful IGP: Suntem extrem de onorați că RMe inclusă în calitate de beneficiar direct al Proiectului finanțat de UE și Regatul Norvegiei

Ieri, 15 februarie curent, șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari a avut o întrevedere de lucru cu șeful Agenției Sud-Est Europene pentru Controlul Armelor Mici şi Armamentului Uşor (SEESAC), Bojana Balon și alți reprezentanți ai Agenției. 

În cadrul întrevederii a fost pus în discuție Proiectul privind reducerea amenințării proliferării ilicite și a traficului ilicit de arme de calibru mic și armament ușor și acumulării acestora în Europa de Sud-Est, cu o durată de implementare de 3 ani și care prevede: reparația depozitului de păstrare a armamentului și munițiilor, procurarea echipamentelor pentru efectuarea expertizei balistice și asigurarea procedurii de control de marcare a armamentului și crearea registrului de stat al armelor pentru a beneficia de un sistem electronic de evidență a acestora. 

“Suntem extrem de onorați că ați inclus Republica Moldova în calitate de beneficiar direct al Proiectului finanțat de UE și Regatul Norvegiei pentru perioada 2017-2019 care prevede o îmbunătățire a infrastructurii și condițiilor de păstrare a armelor, a procedurii de marcare, urmărire și evidență dar și reducerea posesiei ilicite a armelor”, a declarat șeful IGP.

 De asemenea, șeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc alături de  alți angajați ai instituției au participat la o ședință comună cu reprezentanții SEESAC, pe parcursul căreia au pus în discuție necesitățile subdiviziunilor beneficiare ale Proiectului inclusiv amenajarea a două camera de probe pentru păstrarea armelor de foc predate de ctățeni, Poliției. 

Șeful SEESAC a salutat  deschiderea  conducerii IGP și a dat asigurări că Agenția  va susține propunerile înaintate de Inspectoratul General al Poliției în cadrul Proiectului de asistență, inclusiv privind creșterea numărului angajatelor femei în Poliție și avansarea acestora în carieră.

 Amintim că, în toamna anului trecut, Inspectoratul General al Poliției în parteneriat cu PNUD SEESAC au lansat Campania cu genericul “Ajută Republica Moldova să devină o țară mai sigură”, scopul campaniei fiind de a ajuta forțele de ordine din Republica Moldova să crească nivelul de conștientizare a necesității de înregistrare a armelor de foc, de predare a armelor de foc deținute ilegal și să reducă cererea și utilizarea incorectă a armelor de către cetățeni. De asemenea, SEESAC a acordat RM un suport financiar în organizarea măsurilor de distrugere a armelor scoase din circuit dar și achiziționarea unei imprimante pentru perfectarea permiselor de port armă.

16735726_1153244838121917_565591340_o

Mihaela Rotari

 

Share