PPDA a decis grăbirea aderării la Partidul Popular European și crearea unui pol antioligarhic

În data de 5 februarie, 2017, la Chișinău și-a desfășurat lucrările cel de-al doilea Congres Extraordinar al Partidului Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”, la care au participat delegați din partea celor 36 de Organizații Teritoriale, precum și invitați de onoare, membri ai Consiliului Marii Adunări Naționale, reprezentanți ai Platformei Civice Demnitate și Adevăr și ai segmentelor sociale aderente, potrivit unui comunicat de presă.

În cadrul congresului s-au luat decizii importante, printre care adoptarea unui nou statut al formațiunii,  elaborarea și adoptare programului PDA, dar și alegerea prin vot democratic a noilor componențe ale Consiliului Politic Național și Biroului Politic Permanent.
Temele de discuție majore au vizat traseul de dezvoltare durabilă și fortificare a Platformei, aderarea la Partidul Popular European, crearea unui pol antioligarhic, continuarea unui dialog strâns cu cetățenii Republicii Moldova și apărarea intereselor acestora în mod prioritar, inclusiv prin reluarea protestelor de amploare.
Pentru a asigura o creștere continuă a susținerii Platformei în rândul cetățenilor, printre prioritățile de dezvoltare ale PDA adoptate în cadrul congresului se numără și continuarea întâlnirilor permanente cu cetățenii din toată țara; organizarea mai multor cursuri de instruire a activiștilor Platformei la nivel central, teritorial și local; elaborarea, inclusiv de către organizațiile teritoriale, a unor proiecte civice, de combatere a corupției, dezvoltare economică și sociale de interes local, regional și național;  grăbirea procesului de aderare la Partidul Popular European.
În ceea ce privește sarcinile de interes național pentru anul curent, Congresul a decis, printre altele, să depună maxim efort pentru a crea un pol politic democratic și antioligarhic, bazat pe valori europene, alături de alte forțe politice și societatea civilă; să intensifice dialogul cu partenerii externi în scopul oferirii informației reale despre situația social-politică în țară; să se implice efectiv pentru a nu permite guvernării să distragă atenția cetățenilor de la probleme reale interne ale țării spre o confruntare geopolitică artificială; să aplice toate metodele legale de luptă cu regimul cleptocratic, inclusiv prin reluarea protestelor de amploare.
În cadrul Congresului Platformei Demnitate și Adevăr a fost aleasă o nouă componență a Consiliului Politic Național, din care fac parte președinții organizațiilor teritoriale, membri ai partidului, personalități ale vieții politice, social-economice și culturale din țară. Potrivit dispozițiilor statutare, Biroul Politic Permanent al Platformei Demnitate și Adevăr va fi format din 13 membri, trei dintre ei reprezentând cele trei regiuni ale țării – nord, centru și sud. Astfel, în prezent, BPP al PDA are următoarea componență: Andrei Năstase – Președinte; Chiril Moțpan – Secretar General; Alexandru Slusari – Vicepreședinte; Stanislav Pavlovschi – Vicepreședinte; Inga Grigoriu – Vicepreședinte; Aliona Mandatii – Vicepreședinte; Liviu Vovc – Vicepreședinte; Alex Cozer – jurnalist; Dumitru Maxim – scriitor, profesor universitar; Sergiu Cataranciuc – profesor universitar; Arina Spătaru – Președinte OT Bălți; Valeriu Bobrov – Președinte OT Hâncești; Gheorghe Tărâță – Președinte OT Căuşeni.
Congresul PDA a decis, cu unanimitate de voturi, ca la sfârșitul lucrărilor să se desfășoare un marș de solidaritate cu societatea civilă protestatară din România.
Astfel, sute de reprezentanți și susținători ai Platformei DA, ai mișcării protestatare, precum și membri ai societății civile, au pornit în marș spre Ambasada României, încheindu-și traseul la monumentul lui Ștefan cel Mare.

Inga Grigoriu - Vicepresedinte PDA, Alexandru Slusari - Vicepresedinte PDA, Andrei Nastase - Presedinte PDA Liviu Vovc - Vicepresedinte PDA, la Congresul Extraordinal al PDA din 5 Feb 2017 Marșul de solidaritate cu societatea civila protestatara din Romania Participantii la Congresul Extraordinar al PDA din 5 Feb 2017 - delegați ai 36 OT, invitați de onoare, membri ai CMAN și Platformei Civice DA, reprezentanți ai segmentelor social aderente
Doina Secrieru
Share