Agenții economici cu mai mult de 5 angajați trebuie să se înregistreze la serviciile fiscale electronice

Agenții economici cu mai mult de 5 angajați trebuie să se înregistreze la serviciile fiscale electronice

Începând cu acest an, agenții economici care au în subordine mai mult de cinci angajați vor prezenta dările de seamă fiscale obligatoriu în formă electronică. Aceștia sunt îndemnați să se conecteze la servicii fiscale electronice pentru a beneficia de ele pe perioada fiscală a anului 2017, potrivit unui comunicat de presă.

Procesul de conectare a acestei categorii de contribuabili a demarat încă din data de 1 ianuarie 2017, iar această obligație se referă și la cei care desfășoară activitate profesională în domeniul justiției.

Drept rezultat al modificării  unui articol din Codul Fiscal al RM , contribuabilii care au în gestiune mai mult de 5 angajați, vor prezenta darea de seamă fiscală cu utilizare obligatorie a metodelor automatizate de raportare electronică.

Prin această acțiune, contribuabilii vizați vor beneficia de o colaborare mai rapidă și eficientă cu organul fiscal. Totodată, contribuabilii conectați la serviciile electronice fiscale vor fi informați rapid și cu regularitate despre ultimele evenimente și informații ce țin de administrarea fiscală

În trei săptămânii ale anului curent, dintre cei 3 862 agenți economici, s-au conectat la servicii electronice fiscale doar 7 sute de persoane juridice.

În acest context, SFS vine cu un apel către agenții economici care au în gestiune mai mult de 5 angajați, precum și persoanele care desfășoară activitate profesională în domeniul justiție să se aboneze la serviciile fiscale.

Responsabilă de conectare este Î.S. „Fiscservinform”, iar pentru a beneficia de servicii fiscale electronice trebuie:

–  să dețineți o semnătură electronică (emisă de către orice operator acreditat în domeniul eliberării semnăturilor electronice din Republica Moldova  – Î.S. „Fiscservinform”, Î.S. „Centrul de telecomunicații speciale”, Orange S.A. sau Moldcell S.A.);

– să obțineți  accesul la modalitatea de raportare electronică prin încheierea unui Acord de conectare la serviciile fiscale electronice cu Î.S. „Fiscservinform”.

Detalii despre întreg procesul de conectare găsiți mai jos:

Dările de seamă pe hârtie nu vor mai fi acceptate, iar amenda pentru neprezentarea în termeni a acestora constituie o mie de lei.

Doina Secrieru

Share