Noul Ambasador al Greciei – acreditat în R.Moldova (foto)

Noul Ambasador al Greciei – acreditat în R.Moldova (foto)

Viceministrul afacerilor externe şi integrării europene Lilian Darii l-a primit astăzi pe ambasadorul agreat al Republicii Elene în Republica Moldova, cu sediul la Kiev, Georgios Poukamissas, cu prilejul prezentării copiilor scrisorilor de acreditare. Viceministrul Lilian Darii i-a urat succes ambasadorului şi l-a asigurat de sprijinul deplin al părţii moldoveneşti.

În cursul întrevederii, cei doi oficiali au exprimat interesul comun pentru aprofundarea dialogului politic bilateral şi diversificarea relaţiilor economice şi comerciale moldo-elene. În context, viceministrul Darii a subliniat importanţa sprijinului şi asistenţei elene în procesul de implementare agendei de reforme şi modernizare a ţării prevăzută de Acordul de Asociere Republica Moldova–Uniunea Europeană, menţionând interesul pentru preluarea experienţei elene în diverse domenii.

La rândul său, ambasadorul Poukamissas l-a asigurat pe oficialul moldovean de interesul constant al Republicii Elene pentru aprofundarea relaţiilor în plan politic, economic şi cultural cu autorităţile de la Chişinău, precum şi a reiterat sprijinul ţării sale pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Maria Roșca

Share