Cauza penală de învinuire a zece vameși a ajuns pe masa judecătorilor
Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire a zece din cei 30 de vameşi ai posturilor vamale Tudora, Planca şi Bender, reţinuţi în septembrie 2016 pentru acte de corupţie şi crearea unei organizaţii criminale, potrivit unui comunicat de presă.
Conform rechizitoriului, în perioada ianuarie – septembrie.2016, în cadrul Biroului Vamal Bender, acţionând potrivit înţelegerii prealabile, a fost organizată activitatea infracţională a grupurilor criminale formate din inspectorii vamali de tură, responsabilii de tură şi şefii de posturi vamale ale Biroului Vamal Bender. Gruparea era formată pentru ca aceştia să pretindă, să accepte şi să primească personal şi pentru alte persoane, în calitate de mită mijloace băneşti în diferite valute, proporţiile cărora nu depăşesc 100 unităţi convenţionale. Banii erau primiţi de la persoanele care traversau frontiera de stat a Republicii Moldova şi urmau a fi supuse controlului vamal, pentru organizarea şi favorizare a trecerii mărfurilor din Ucraina în Republica Moldova şi invers, în condiţii preferenţiale.
Inspectorii vamali, responsabilii de ture şi şefii de posturi vamale – împărţiţi în grupuri, formate prin copierea turelor din care făceau parte, acţionând conform înţelegerii prealabile, transmiteau mijloacele băneşti acumulate pe parcursul turei, în urma comiterii infracţiunilor de corupere pasivă responsabililor de ture.
În continuare, responsabilii de ture, acţionând în calitate de organizatori, fiind ierarhic superiori, asumându-şi puterea decizională, de control şi dispoziţie în cadrul grupurilor criminale organizate, primind de la inspectorii din subordine mijloacele băneşti acumulate în urma comiterii infracţiunii de corupere pasivă îi ascundeau pe parcursul turei în locuri dosite sau special amenajate. La terminarea turei, aceştia împărţeau egal, mijloacele băneşti acumulate pe parcursul turei, între membrii turei – grupului criminal, iar o parte din bani o transmiteau responsabililor de activitatea posturilor pentru aceştia şi pentru factorii de decizie ai Biroului Vamal Bender, obţinând în schimb protecţie şi favorizarea membrilor organizaţiei criminale pentru activitatea infracţională desfăşurată.
Printre cei expediaţi în judecată se numără şeful Biroului vamal, trei şefi ai posturilor vamale şi 4 şefi de tură din cadrul posturilor vamale.
Amintim că, pe data de 30 septembrie 2016, 30 de colaboratori ai Serviciului Vamal, printre care inspectori vamali, şefi de ture, şefi de post, dar şi şeful şi adjunctul Biroului Vamal Bender au fost reţinuţi şi plasaţi în izolator fiind bănuiţi de comiterea coruperii pasive.
Reţinerile au avut loc urmare unor percheziţii la punctele vamale Tudora şi Palanca, dar şi la domiciliile inculpaţilor. Potrivit actului de învinuire,
şeful de tură şi inspectorii vamali ai postului vamal Tudora, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, sub diferite pretexte au pretins, au extorcat şi primit, de la diferite persoane care traversau postul vamal Tudora, mijloace financiare, pe care le-au acumulat, păstrându-le în biroul de serviciu. În urma controlului inopinat au fost depistate sume de bani în diferită valută.
Verificări operative s-au făcut şi la punctul vamal Palanca, unde procurorii au constatat activităţi infracţionale similare.
Urmare măsurilor speciale de investigaţie, acţiunilor de urmărire penală şi audiere a martorilor, s-a depistat că banii nu s-ar fi oprit la inspectori, dar ar fi fost transmişi şefilor de tură, care, la rândul lor, îi transmiteau şefilor posturilor vamale.
La demersul procurorilor, Serviciului Vamal i-a fost solicitată suspendarea din funcţie a inspectorilor vamali trimişi în instanţa de judecată, până la pronunţarea sentinţei pe caz.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de cele incriminate, învinuiţii riscă până la 15 ani de închisoare cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii publice pentru o perioadă de până la 5 ani.
Totodată, Procuratura anticorupţie a disjuns într-o procedură separată cauza penală în privinţa celorlalţi angajaţi ai Biroului Vamal Bender pentru administrarea probelor suplimentare şi terminarea urmăririi penale.
Doina Secrieru