Situaţia colectării şi publicării pe pagina ANI a declaraţiilor de avere şi interese – pe agenda Consiliului de Integritate
Consiliul de Integritate ANI s-a întrunit în a doua şedinţă deliberativă, prezidată de membra Consiliului Tatiana Paşcovschi, potrivit unui comunicat de presă.
În cadrul şedinţei s-au discutat proiectul Planului de acţiuni privind organizare şi desfăşurare a concursului pentru suplinirea funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte ai Autorităţii Naţionale de Integritate, a fost aprobată tematica şi bibliografia concursului, textul anunţului privind organizarea concursului, textul apelului către societatea civilă şi modelul de CV pentru participanţii la concurs.
De asemenea, a fost constituit grupul de lucru pentru elaborarea Planului Consiliului de Integritate pentru trimestrul I al anului 2017, format din membrii Consiliului – Victoria Iftodi, Sergiu Ostaf şi Dumitru Ţira.
Membrii Consiliului de Integritate au decis până pe data de 26 ianuarie, ora 17.00, să fie colectate propunerile din partea societăţii civile la proiectul Regulamentului de organizare şi desfăşurarea pentru conducerea ANI.
La următoarea şedinţă Consiliul va audia un reprezentant al ANI privind mersul de colectare, depozitare şi publicare a declaraţiilor de avere şi de interese personale pe pagina web oficială pentru anul 2016. Totodată, membrii vor audia informaţia despre sesizările privind controlul depunerii declaraţiilor de avere şi interese personale şi conflicte de interese şi incompatibilităţi pentru anul 2016.
Următoarea şedinţă va fi organizată pe data de 30 ianuarie şi va fi prezidată de membra Consiliului Tatiana Paşcovschi. Agenda şi proiectele vor fi publicate pe pagina web oficială.
Doina Secrieru