O săptămână: 44 de persoane au încălcat regimul frontierei de stat și cel al punctelor de trecere

O săptămână: 44 de persoane au încălcat regimul frontierei de stat și cel al punctelor de trecere

În perioada 16 – 22 ianuarie 2017, la ”frontiera verde” și în punctele de trecere, polițiștii de frontieră au notificat 121 de evenimente, cu documentarea a 141 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:

– 44 de persoane au încălcat regimul frontierei de stat și cel al punctelor de trecere;
– o persoană a prezentat documente false și falsificate;
– 70 de persoane au prezentat viniete nevalabile;
– 12 cetăţeni străini au încălcat regimul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– șapte persoane au fost documentate pentru trafic ilicit de mărfuri;
– șapte persoane cercetate contravențional pentru încălcarea regulamentului circulației rutiere.

În decursul săptămânii precedente, 35 de cetăţeni străini, dar și 64 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova. Totodată, potrivit datelor deținute, șapte cetățeni moldoveni nu au avut acces de intrare în Federația Rusă, iar 15 conaționali în Uniunea Europeană. Din Federația Rusă au fost deportați patru moldoveni, din UE – doi.

Polițiștii de frontieră au avut cinci întrevederi cu reprezentanții autorităților de frontieră ale Ucrainei și României, în scopul schimbului de informații și de primire-predare a infractorilor.

Cu referire la traversarea frontierei de stat prin punctele de trecere, în perioada vizată fluxul persoanelor a constituit 283 108 traversări, mai puțin cu 1% față de a doua săptămână a lunii curente, iar traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 69 895 traversări, în creștere cu 14%. Totodată, în ultimele 48 de ore, polițiștii de frontieră au înscris un flux de 83 003 traversări persoane, dintre care un număr de 43 046 traversări au fost înregistrate pe sensul de ieșire din țară.

La ora actuală, din cauza formării podurilor de gheață peste râul Nistru, rămân nefuncționale punctele de trecere de tip debarcader, ”Soroca”,”Cosăuți” și ”Vasilcău”.

În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier prin oferirea posibilității de a opta pentru un traseu cât mai puțin aglomerat, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră poate fi vizualizată o nouă aplicație „TRAFIC ONLINE”. Aplicația pune la dispoziție informații privind media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare și camioane.

 

Maria Roșca

Share