Soția lui Traian Băsescu va deține, în continuare, cetățenia RM. Cum e posibil?

Soția lui Traian Băsescu va deține, în continuare, cetățenia RM. Cum e posibil?

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a semnat ieri decretul privind retragerea cetățeniei Republicii Moldova lui Traian Băsescu, însă cetățenia RM nu i-a fost retrasă și soției sale – Maria Băsescu.

Potrivit comunicatului emis de Președinție, la baza respectivului decret a stat informația oferită de Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Informații și Securitate, adresarea Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, precum și Hotărîrea Comisiei pentru problemele cetățeniei și acordării de azil politic de pe lîngă Președintele Republicii Moldova prin care a fost constatat  temeiul de retragere a cetățeniei Republicii Moldova, prevăzut de art. 23, al.1, lit. a) a Legii cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024 din 2 iunie 2000, conform căreia cetățenia Republicii Moldova poate fi retrasă printr-un decret al Președintelui Republicii Moldova persoanei care a dobîndit cetățenia RM în mod fraudulos prin informație falsă sau ascunderea unui fapt pertinent.

„Astfel s-a constatat că atît în momentul examinării cererii domnului Traian Băsescu, cît și în prezent existau impedimente în obținerea cetățeniei Republicii Moldova în baza art. 20 al. 1 lit. c) a Legii cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024 din 2 iunie 2000 și anume – domnul Traian Băsescu, fiind supus urmăririi penale pe mai multe capete de acuzație în România, a ascuns acest fapt esențial ceea ce constituie temei de retragere a cetățeniei în baza normei legale expuse mai sus”, mai spune sursa.

Pe de altă parte, Maria Băsescu va continua să fie cetățean al R.Moldova.

„Pe numele dnei Basescu nu sunt intentate dosare penale. Astfel, procedura legala Nu a fost incalcata”, a explicat Igor Dodon, pe o rețea de socializare.

Amintim că, cuplul Băsescu a depus jurământul pentru obținerea cetățeniei române la 3 noiembrie 2016.

maria_basescu_2

Mihaela Rotari

Share