Cât și cum au cheltuit banii raioanele pentru educație în 9 luni ale anului curent

Cât și cum au cheltuit banii raioanele pentru educație în 9 luni ale anului curent

Ministerul Educației a examinat datele privind executarea bugetului în 9 luni ale anului 2016, la nivel de raion, pentru funcționarea instituțiilor de învățământ primar și secundar general. Informațiile arată că raioanele care au alocat neregulamentar sume impunătoare, nu au reușit să investească în dezvoltarea instituțiilor de învățământ, potrivit unui comunicat de presă.
Conform datelor, în 9 luni ale anului 2016, la nivel de raion, executarea bugetului destinat asigurării funcționării instituțiilor de învățământ primar și secundar general a înregistrat o medie de  66% din bugetul total precizat pentru anul acesta, respectiv cu un sold de 34%.

În perioada ianuarie-septembrie, cel mai înalt nivel de executare a bugetului s-a atestat în raioanele Soroca, Telenești, Ștefan Vodă și Dondușeni (70-73%), iar cel mai mic nivel – în raioanele Nisporeni, Briceni, Cimișlia și Hâncești (60-61%).

Din Componenta Unități administrativ-teritoriale, în perioada menționată au fost alocate școlilor mijloace financiare în sumă de 215,8 mil. lei pentru diverse necesități, conform prevederilor Regulamentului aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.868 din 08.10.2014. Din această sumă, 20% sau 43,6 mil. lei au fost utilizate pentru transportarea elevilor la și de la școală. Cea mai mare pondere la compartimentul respectiv s-a înregistrat în raioanele Leova, Râșcani și Drochia (39 -65 %), iar cea mai mică pondere – în Dondușeni, Edineț și Criuleni (1%).

Pentru procurarea mijloacelor fixe au fost utilizate 13 mil. lei, ceea ce constituie 6% din totalul alocat în Componenta UAT. Cea mai mare pondere la acest capitol s-a înregistrat în raioanele Briceni (35%), Ialoveni (30%) și Soroca (16%). În 15 raioane, printre care Dondușeni, Drochia, Dubăsari etc. nu s-au alocat mijloace financiare pentru aceste necesități.
Pentru reparații capitale au fost alocate mijloace financiare în sumă de 112,6 mil. lei sau 52% din totalul alocat în Componenta UAT. Cea mai mare pondere s-a înregistrat în Criuleni, Bălți și Căușeni (90 -93%), iar cel mai mic nivel – în Drochia, Ștefan Vodă și Dondușeni (0 – 7%).

La data de 01.10.2016 suma mijloacelor nerepartizate din Componenta UAT constituia 54,4 mil. lei.

Per ansamblu, mijloacele financiare din Componenta UAT au fost repartizate în conformitate cu prevederile cadrului legislativ, contribuind la îmbunătățirea situației și soluționarea mai multor probleme ale anumitor instituții de învățământ.

Totodată, raioanele care au alocat neregulamentar sume impunătoare, precum Dondușeni (cca 3,3 mil. lei), Ștefan Vodă (peste 2,6 mil. lei) și Ungheni (cca 1,7 mil. lei), nu au reușit să investească în dezvoltarea instituțiilor de învățământ.

Un alt Fond, care se formează la nivel de raion, este Fondul pentru Educația Incluzivă. Din acesta, în 9 luni ale anului 2016 au fost alocate mijloace financiare în sumă de 56 mil. lei, dintre 46,5 mil. lei (83%) au fost utilizate pentru salarizarea cadrelor didactice de sprijin, iar 9,5 mil. lei (17%) – pentru crearea și întreținerea Centrelor de Resurse. Suma mijloacelor nerepartizate constituie 7,1 mil. lei.

În 8 raioane (Dubăsari, Drochia, Dondușeni, Râșcani, Leova, Cantemir, Călărași și Basarabeasca) practic 100% din mijloacele Fondului pentru Educația Incluzivă se utilizează pentru a achita salariile cadrelor didactice de sprijin, nealocându-se finanțe pentru dotarea Centrelor de Resurse – loc în care aceste cadre trebuie să se ocupe cu elevii cu necesități speciale. Acest fapt constituie un obstacol pentru dezvoltarea condițiilor și acordarea suportului corespunzător elevilor cu necesități speciale.

Ministerul Educației va continua monitorizarea situației în fiecare raion, iar unde este nevoie, va înainta recomandările de rigoare.

Doina Secrieru
Share