Guvernul Germaniei oferă 6 milioane de euro RM pentru îmbunătăţirea dezvoltării economice şi sociale
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene Andrei Galbur a semnat astăzi, 28 decembrie 2016, Înţelegerea între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Federale Germania, privind cooperarea tehnică, având ca scop îmbunătăţirea dezvoltării economice şi sociale a ţării noastre. Din partea guvernului german documentul a fost semnat de Ulrike Knotz, ambasador al Republicii Federale Germania la Chişinău.
Potrivit unui comunicat de presă, înţelegerea a fost semnată în baza Acordului interguvernamental privind colaborarea pentru dezvoltare din 10 iulie 2014, şi prevede promovarea în comun a trei proiecte în valoare totală de 6 mil euro, care se referă la modernizarea serviciilor publice locale, sporirea calităţii şi eficienţei în domeniul asistenţei medicale, cât şi consilierea Prim-ministrului în domeniul dezvoltării economice.
Tot astăzi, a fost exprimată disponibilitatea părţii germane de a pune la dispoziţia Guvernului Republicii Moldova alte 10 mil euro în cadrul unui nou proiect „Iniţiativa sanitaţie” în scopul îmbunătăţirii accesului populaţiei la sanitaţie, în special în şcoli şi instituţii de învăţământ.
Colaborarea dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Federale Germania a cunoscut o impulsionare substanţială pe parcursul anului 2016, în spiritul Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, având drept scop promovarea reformelor democratice şi apropierea ţării noastre de Uniunea Europeană. De menţionat că recent, pe 14 decembrie, s-au împlinit 25 de ani de la recunoaşterea independenţei Republicii Moldova de către Republica Federală Germania, iar în aprilie 2017, va fi celebrat un sfert de veac de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări.
Mihaela Rotari