Cutremur de 5,3 grade în România. Ce se întâmplă în regiunea seismică Vrancea

Cutremur de 5,3 grade în România. Ce se întâmplă în regiunea seismică Vrancea

Un cutremur de 5,3 grade pe Richter s-a produs miercuri dimineață, în jurul orei 01:20, în România. Seismul a fost resimțit în marile oraşe şi în Capitală, dar şi în Bulgaria sau Republica Moldova. Este al doilea seism de peste 5 grade în ultimele 3 luni. 

Cutremurul, cu epicentrul în apropiere de localitatea Nereju, Vrancea, a avut magnitudinea de 5,3 pe scara Richter și s-a produs la 98 de kilometri adâncime, la ora 01:20:55, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP) citat de realitatea.net. 

Seismul a fost urmat de o replică de 2,9 pe Richter la ora 5 dimineaţa, la o adâncime de 91 km.

Conform European-Mediterranean Seismological Centre, seismul ar fi avut o magnitudine de 5,3 pe scara Richter și ar fi avut loc la o adâncime de 100 de kilometri.

Iniţial, centrul american United States Geological Survey a anunţat că seismul din Vrancea ar fi avut magnitudinea de 5,6 pe Richter și s-ar fi produs la 81 de kilometri adâncime.

Seismul de miercuri dimineață a fost resimțit în mai multe orașe, printre care Brașov, Iași, Drobeta Turnu Severin și București.

Ultimul cutremur puternic din România a avut loc loc în luna septembrie a acestui an, tot în zona seismică Vrancea, și a avut o magnitudine de 5,3 pe scara Richter.

Specialiştii de la Institutul de Fizica Pământului au explicat la Realitatea TV cum se explică două cutremure de peste 5 grade într-un singur an şi care sunt efectele acestora asupra zonei seismice din Vrancea.

„Este vorba de un cutremur vrâncean absolut normal. Intră în zona seismelor moderate. De regulă, seismele de peste 5 grade apar la mai mulţi ani. Pot să apară şi mai multe în acelaşi an, cum s-a întâmplat anul acesta. Anul acesta a fost o activitate seismică mai slabă decât anii trecuţi, ceea ce ar putea explica acest cutremur mai mare”, a declarat pentru Realitatea TV Mircea Radulian, director de cercetare la Institutul de Fizica Pământului.

Potrivit acestuia, un astfel de seism are un efect de disipare a energiei, însă pe o zonă redusă .

„Se produce o eliberare de energie într-o zonă destul de mică. Faţă de un seism de 7 grade, energia este de 1.000 de ori mai mică. Este posibil să se acumuleze în urma unui astfel de seism şi o tensiune suplimentară care să ducă la un cutremur ceva mai mare”, a explicat oficialul INFP.

Mircea Radulian  a explicat că chiar şi un cutremur de 6 grade nu ar produce pagube importante, dat fiind că sunt cutremure de adâncime în Vrancea.

Share