Erou de Crăciun! Un copil de 9 ani şi-a salvat fraţii mai mici din casa cuprinsă de foc
O familie din Timiş a rămas fără locuinţă în plină iarnă. Un incendiu a mistuit toată agoniseala familiei, însă fiul cel mare poate fi considerat un adevărat erou.
Incediul a avut loc la o casă din comună timiseana Teremia Mare în care o femeie locuia alături de cei trei copii ai ei. Copiii, în vârstă de 2, 5 şi 9 ani erau în casă, însă cei mici dormeau când a pornit incendiul.
Băiatul de 9 ani al familiei s-a trezit primul şi a fost cel care a observat flăcările. Nu s-a speriat şi nu a intrat în panică. A fugit într-un suflet în curte şi a alertat-o pe mamă, care nu ştia că în casă izbucnise un incendiu. Ajutată de puştiul curajos, femeia i-a scos pe cei mici din camera în care dormeau, scrie realitate.net.
Pompierii au ajuns la faţă locului cu două maşini cu apă şi spumă, iar în ajutorul lor a venit şi o autospecială a Serviciului de Voluntari Teremia Mare. Un echipaj SMURD i-a preluat pe cei trei copii pentru a se asigura că sunt în afară oricărui pericol.
„Cauza probabilă a incendiului se pare că a fost suprasolicitarea instalaţiei electrice”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, Mugurel Ioja, purtător de cuvânt al ISU Timiş.
Incendiul a afectat toate camerele casei, astfel că mama şi cei trei copii vor trebui să găsească un alt loc unde să stea.