Mai multe întrevederi bilaterale cu oficiali de rang înalt de peste hotare, chiar în prima zi de mandat de Președinte

Mai multe întrevederi bilaterale cu oficiali de rang înalt de peste hotare, chiar în prima zi de mandat de Președinte

Igor Dodon, Preşedintele Republicii Moldova, a avut ieri mai multe întrevederi bilaterale cu oficiali de rang înalt din mai multe state, care au participat la Ceremonia de învestire a Preşedintelui RM.

În cadrul întrevederii cu delegaţia Republicii Belarus, condusă de viceprim-ministrul Republicii Belarus, Mihail Rusîi,au fost abordate mai multe chestiuni de interes reciproc în domeniul comercial-economic, investiţional, dezvoltarea relaţiilor de antreprenoriat, inclusiv în sfera construcţiei maşinilor agricole, exporturilor de producţie viticolă, producerea de medicamente, a îngrăşămintelor minerale, ș.a.

Igor Dodon a menţionat că Republica Moldova și Belarus dispun de toate posibilitățile pentru creşterea schimbului comercial între cele două state: ”Țările noastre dispun de toate oportunităţile pentru creşterea schimbului comercial reciproc pînă la 400 mln. dolari anual. Am susţinut ideea inaugurării unor case de comerţ în capitalele celor două ţări. Am subliniat că Belarus, în mare măsură, a reuşit nu doar să păstreze cele mai bune practici social-economice din perioada URSS, ci să le mai şi multiplice în noile realităţi economice noi şi dificile. Republica Belarus, condusă de Preşedintele Aleksandr Lukaşenko, este un exemplu pentru noi în acest context”.

Dl Rusîi a transmis din partea Preşedintelui Republicii Belarus, Aleksandr Lukaşenko mesajele de felicitare cu prilejul învestirii în funcție, precum și invitația de a întreprinde o vizită în capitala belarusă. ”Am acceptat cu plăcere invitaţia. Data vizitei urmează să fie convenită în timpul cel mai apropiat.”, a susținut Igor Dodon.

În cadrul întrevederii cu delegația Republicii Franceze, condusă de Eduard Ferrand, vicepreşedintele Grupului Europa Naţiunilor şi Libertăţii, Şeful Delegaţiei Frontului Naţional în Parlamentul European, oficialul european a declarat că odată cu investirea domnului Igor Dodon în funcția de președinte, s-a născut o nouă Moldovă – o Moldovă liberă, neutră și suverană.

Deputatul european l-a felicitat pe şeful statului modovenesc cu investirea în funcţia supremă din numele doamnei Marine Le Pen, dorindu-i succese în acestă funcție înaltă şi responsabilă.

La rîndul său, Igor Dodon i-a urat succese doamnei Marine Le Pen în cadrul scrutinului prezidenţial ce urmează să aibă loc în Franţa, exprimîndu-şi speranţa în continuarea unei dinamici pozitive a relaţiilor moldo-franceze.

Felicitări cu prilejul învestirii în funcție și o invitație de a vizita Erevanul în cel mai scurt timp posibil a fost transmisă dlui Igor Dodon din partea vice-ministrului afacerilor externe al Armeniei,  Shavarsh Kocharyan.  În cadrul întîlnirii au fost discutate subiecte din agenda relaţiilor moldo-armene, începînd cu traficul aerian şi terminînd cu schimbul de practici în domeniul colaborării cu UEEA.

În cadrul unei întrevederi cu un grup de preoti de pe muntele Atos lui Igor Dodon i-a fost înmînată icoana Sfîntului Arhanghel Mihail.

„Poporul nostru moldav are viitor numai dacă vom păstra valorile noastre tradiționale și biserica ortodoxă. În acest an am avut ocazia să vizitez muntele Athos unde m-am rugat pentru poporul Moldovei, și mă bucur că astăzi la ceremonia de învestitură au venit și reprezentanți de pe muntele Athos care m-au binecuvîntat pentru lucruri bune pentru poporul moldav”, a conchis Igor Dodon.

Doina Secrieru

Share