Horoscop 2017. Cum va fi anul 2017 pentru fiecare zodie
Horoscop 2017. Află ce schimbări, provocări, oportunităţi, lecţii şi transformări ţi-au rezervat astrele pentru anul 2017!
Horoscop 2017. Berbec
Anul 2017 este un an important pentru viitorul nativilor din zodia Berbec, atât pe plan personal şi profesional, cât şi din punct de vedere al sănătăţii acestora. Chiar şi atunci când lucrurile se complică, pari de neoprit. În 2017 reuşeşti să foloseşti lecţiile oferite de trecut, pentru a evita să comiţi aceleaşi greşeli. Noul an va veni cu răspunsuri la întrebări pe care de mult timp ţi le puneai.
În prima parte a anului 2017, Berbecii vor avea parte de multă agitaţie, fiind o perioadă extrem de dinamică. Cel mai important în aceste momente este să munceşti din greu şi să dovedeşti că meriţi să fii răsplătită pentru munca depusă. Stăpâneşte-ţi egoismul şi iraţionalitatea, altfel totul e sortit eşecului. Făcând aceste lucruri, vei vedea lumea cu alţi ochi şi vei deveni un om mai bun, deci un om de succes. Ceea ce considerai înainte că e un obstacol îţi va părea acum un ajutor.
Pe de altă parte, în cea de-a doua perioadă a anului, munca intensă nu va mai fi pe primul loc, mai importantă fiind o strategie bine aleasă. Lasă lucrurile să decurgă de la sine, nu lua iniţiativă, oricât de greu ţi-ar fi. Îndreaptă-ţi, mai degrabă, în această perioadă, toate atenţia către relaţiile cu cei din jur. Mizează pe dezvoltarea personală, cere ajutorul celor dragi, oferă-le la rândul tău sfaturi şi apreciază legăturile de prietenie. Fii înţeleaptă, nu lua decizii pripite şi bucură-te de tot ce ţi s eîntâmplă, indiferent de cât de greu ar părea, pe moment, acest lucru.
Horoscop 2017. Taur
Taurii au planuri mari pentru anul 2017 şi au, de asemenea, şi certitudinea că aceste planuri vor reuşi. Dacă ai senzaţia că te cunoşti, în anul ce urmează vei înţelege că te înşeli. În funcţie de bagajul emoţional cu care ai intrat în noul an, vei avea parte fie de împliniri şi realizări, fie de dezamăgiri profunde. Cert e că lucrurile sunt extrem de confuze şi că vei primi nişte lecţii total neaşteptate, dar prielnice. Dacă va fi vorba despre un proces plăcut sau unul dur, vei afla de una singură. Important este ca va fi un proces ce va da roade. Deteşti schimbările şi le eviţi cât de mult poţi, însă Universul are alte planuri pentru tine, iar schimbarea pare să se ţină scai. După producerea unor evenimente importante îţi vei schimba ţelurile, priorităţile, poate chiar şi valorile personale.
În primăvara lui 2017, Taurul va fi forţat de împrejurări să descopere toate laturile speciei umane, fie că vrea, fie că nu. Acesta va descoperi noi feţe ale sufletelor pe care considera că le cunoaşte ca pe propriul suflet. Poate fi un moment urmat de dezamăgire dar, mai mult ca sigur, un moment important pentru viitorul acestui nativ. Acest moment poate fi cel care determină maturizarea definitivă a persoanelor născute în zodia Taur. Rămâi sinceră cu tine şi lucrurile se vor clarifica.
La finalul verii, Taurii singuri au mari şanse să îşi găsească jumătatea. Nu va fi o poveste de dragoste pătimaşă, ci una liniştită, calmă, dar puternică şi de durată. Trăieşte fiecare moment la intensitate maximă, nu îţi face griji cu privire la viitor. În cazul în care ai deja pe cineva, anul 2017 este ideal pentru întemeierea unei familii. La final de an îţi vei schimba, treptat, părerea despre propria persoană. Dacă până acum te considerai un om slab, condus de instincte, acum vei descoperi că eşti puternică şi determinată. O oportunitate de nerefuzat îţi va oferi un final de an încununat de succes.
Horoscop 2017. Gemeni
Anul 2017 este, bineînţeles, imprevizibil pentru nativii din zodia Gemeni. Pe cât de exuberantă, optimistă şi binevoitoare poţi fi, pe atât de tristă, singură şi îndurerată te simţi adeseam. Priveşte în urmă şi încearcă să îţi înveţi lecţia. Ce vrei, de fapt? După ce vei răspunde la această întrebare, lucrurile vor căpăta rapid un sens. Viaţa îţi este condusă de ego şi orgoliul te determină să iei decizii neinspirate, poate chiar dăunătoare pe termen lung.
Începând cu finalul lunii martie şi până la începutul lunii aprilie, treci printr-o perioadă în care instinctele sexuale şi emoţionale sunt cele care te controlează. Dacă nu ai pe cineva şi eşti adeptul burlăciei, e posibil să te răzgândeşti şi să realizezi că ai nevoie de cineva. Pe de altă parte, dacă ai o relaţie stabilă, e posibil să îţi vezi partenerul cu alţi ochi – acest lucru are efecte pozitive în unele cazuri şi negative în altele.
Odată cu venirea lunii aprilie, cariera devine prioritară pentru nativii din această zodie. Nu toate lucrurile vor fi roz, însă cu răbdare şi determnare vei reuşi să aranjezi lucrurile. Iulie însă vine cu dorinţa de a face lucrurile bine, ca la carte. Îţi reaminteşti subit care îţi sunt ţelurile şi faci totul pentru a le îndeplini. Nu te lăsa destabilizată de obstacole şi nu te abate de la drumul tău. Nu te lăsa orbită de succes, atunci când îl obţii, ci aminteşte-ţi cine eşti şi ce vrei de la viaţă. Nu îţi negli8ja prietenii şi familia pentru că locul lor nu poate fi luat de nimeni, niciodată. De asemenea, e important să nu îţi pierzi încrederea în proria persoană, indiferent de lucrurile care se întâmplă în jur. Fii tu însăţi, găseşte-ţi pacea interioară şi bucură-te de ceea ce ţi se întâmplă.
Horoscop 2017. Rac
Anul 2017 este, pentru Raci, anul în care se va ivi oportunitatea evoluării pe toate planurile. Oamenii din jurul tău avansează şi te trag şi pe tine după ei, ceea ce nu îţi poate face decât bine. Chiar dacă ai o mulţime de realizări, nimic nu te mai mulţumeşte şi vrei tot mai mult. Nu e exclus să fii tentată să îţi finalizezi studiile sau să încerci ceva nou pe plan profesional. Dintr-o dată eşti extrem de preocupată de studiile şi cariera ta. Acest lucru este demn de apreciat aşa că ascultă-ţi inima şi transformă-ţi visele în realitate.
În prima parte a anului vei avea nevoie de curaj pentru a-ţi duce planurile la capăt. Învaţă să-ţi controlezi emoţiile, altfel ele te vor controla pe tine. Fii propria stăpână! Nu te teme să laşi oameni în urmă, dacă asta simţi că trebuie să faci. Relaţiile toxice te împiedică să evoluezi şi este de datoria ta să le închei. Cu cât amâni mai mult, cu atât mai grea va fi misiunea ta. Fii sinceră cu tine atunci când îţi răspunzi la întrebarea: „Cu ce ma îmbogăţeşte această relaţie?”. Dacă eşti onestă, vei încheia cel puţin o relaţie cu cineva drag.
În a doua parte a anului vei observa deja rezultatele acţiunilor întreprinse la început de an, iar acest lucru te va înarma cu mai multă determinare. Atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional, vei constata că s-au produs schimbări benefice, pentru care meriţi să fii apreciată şi felicitată. Spre final de an deja lucrurile nu vor mai depinde de tine, ci vei avea nevoie şi de un gram de noroc. E dificil să îţi pui baza în noroc, însă în cazul tău e necesar. Cu cât vei fi mai pozitivă şi mai optimistă, cu atât vei atrage norocul şi mai mult de partea ta. Nu uita că nu trebuie să fii prea aspră atunci când te critici.
Horoscop 2017. Leu
Încă de la început de an te simţ neînţeles. Nimeni din cercul tău de cunoştinţe nu reuşeşte să îţi înţeleagă ţelurile. Nu trebuie să te simţi nedreptăţită, ci să încerci să afli de ce nu reuşesc cei din jur să fie de acord cu tine. E posibil oare să ai deja tot ce ţi-ai putea dori şi să nu reuşeşti să te bucuri din plin de ceea ce viaţa ţi-a oferit? Nu e nimic rău în a cere mai mult de la tine şi de la viaţă, însă ar fi păcat să nu îţi dai voie să savurezi propriul succes. Munca îşi poate pierde sensul dacă nu ne dăm voie să ne bucurăm de roadele sale.
Începutul de an are un rol important în viaţa nativului din această zodie. Finalul lunii ianuarie şi debutul lunii februarie îi oferă nativului Leu oportunitatea de a se relaxa după un final de an agitat pe toate planurile. Dacă te încăpăţânezi şi lucrezi încontinuu în această perioadă, astrele vor avea grijă ca munca ta să se ducă pe apa Sâmbetei. Pe plan sentimental, lucrurile merg cât se poate de bine şi nu ai niciun motiv să te plângi. După această etapă, lucrurile se vor anima şi îşi vor relua cursul obişnuit.
La început de toamnă viaţa nativului Leu va fi mai dinamică decât a fost vreodată. Schimbări pe toate planurile, provocări şi oportunităţi de nerefuzat îl vor scoate pe nativ din ritmul său. Dacă va ştii să profite din plin de această perioadă, Leul va fi încununat de succes la final de an. Pe plan personal, un conflict de proporţii îl va face pe acest nativ să se simtă copleşit. Jignirile aduse cuiva drag îl vor face pe Leu să aibă regrete. Pentru că este orgolios prin definiţie, acesta nu îşi va recunoaşte greşeala din prima însă, odată ce o va face, va înţelege că adesea, răul făcut nu poate fi reparat. În toată această perioadă, Leul va fi susţinut de toţi ceilalţi membri ai familiei, care vor înţelege că regretele sale sunt sincere.
Horoscop 2017. Fecioară
Totul pare să meargă ca la carte în viaţa Fecioarei, însă în adâncul sufletului aceasta ştie că, de fapt, nimic nu merge bine. Nodul din gât şi coşmarurile sale o împiedică să se mintă pe ea însăşi. Ciudat este că nici tu nu ştii exact ce îţi provoacă această stare. Răspunsul este în tine, însă pentru a-l afla trebuie să îţi doreşti asta şi să fii 100% sinceră. Ai nevoie de o casă nouă, de un job nou, poate chiar de un iubit nou. Citind aceste rânduri vei descoperi de ce ai nevoie, de fapt. Da, urăşti să îţi exteriorizezi sentimentele, însă puterea vindecătoare a unei discuţii sincere cu o persoană dragă nu poate fi egalată ncii de o sticlă de vin, dar nici de un pumn de sedative.
În prima parte a anului te vei concentra asupra carierei tale. Vei munci din greu, vei face eforturi de neegalat şi vei reuşi să-ţi impresionezi superiorii. Încearcă totuşi să faci lucruri care te bucură pe tine, nu pe cei dragi. Nu face nimic pentru a te ridica la nivelul aşteptărilor altora, ci fii pe măsura propriilor aşteptări. Atunci când nu mai ştii cine eşti, ia o pauză de 2-3 zile, în care stai doar tu, cu gândurile tale, fără a vorbi cu cei din jur. Pur şi simplu dă-ţi voie să te asculţi.
În luna noiembrie se va produce un eveniment important pe plan sentimental. Dacă tu şi partenerul tău aţi reuşit să treceţi cu bine peste obstacolele aduse de astre în 2017, atunci mai mult ca sigur sunteţi sortiţi să rămâneţi împreună şi fie vă veţi muta împreună, fie veţi hotărî să vă oficializaţi relaţia. Pe de altă parte, dacă obstacolele ce vi s-au pus în cale v-au făcut să înţelegeţi că nu sunteţi sortiţi să fiţi împreună, o despărţire va pune punct relaţiei voastre. Indiferent de situaţie, finalul de an te va găsi liniştită.
Horoscop 2017. Balanţă
Pentru nativii din zodia Balanţei, anul 2017 va fi ori o perioadă a clarităţii, ori nu se va face deloc remarcat în contextul etapei vieţii în care aceştia se află. Cert este că în 2017, Balanţele nu trebuie să aştepte vreun semn divin, fiindcă Universul nu le va dezvălui direcţia către care să se îndrepte. Va trebui ca tu, Balanţă, să te pregăteşti activ pentru ceea ce va urma, fiindcă va fi un eveniment semnificativ pentru tine. S-ar putea să trebuiască să laşi în urmă anumite sentimente şi va trebui să te obişnuieşti cu schimbările. Totul va depinde de statornicia ta, de abilitatea de a face faţă propriilor demoni. În prima parte a anului, până în luna aprilie, va fi o perioadă intensă şi energică. Dacă e nevoie să acţionezi, fă-o aici şi acum! Nu te baza prea mult pe opinia celor din jur, chiar dacă vine din surse de încredere. Va trebui să înveţi să iei decizii conştient fiind de consecinţe şi să îţi asumi responsabilitatea aşa cum trebuie. Nu eşti obişnuit să faci asta şi cu atât mai puţin în cel mai scurt timp posibil. Însă în 2017, astfel de situaţii se vor repeta până când îţi înveţi lecţia. Vor exista situaţii ambigue, însă va trebui să aduni din ele toate informaţiile şi experienţele necesare pentru a-ţi face singur norocul.
Din aprilie şi până în septembrie va fi nevoie de acţiune din partea Balanţelor. Dacă vrei succes la locul de muncă, e timpul să laşi văicăreala deoparte şi să munceşti aşa cum n-ai făcut-o vreodată. În 2017, Balanţele vor „alerga” mult pentru a-şi păstra poziţia. Dacă vor să urce pe scara profesională, va trebui să dubleze sau chiar să tripleze viteza! Important este să îţi alegi acele bătălii din care eşti sigur că vei ieşi învingător. În vara lui 2017 vei căpăta şi siguranţa care ţi-a lipsit atât de mult. Fii pregătit pentru deschidere şi răspunde sincerităţii cât de direct poţi tu. Astfel vei afla ce relaţii sunt de viitor şi care sunt cele care nu-şi mai au rostul în viaţa ta. Nu-ţi face griji dacă trebuie să renunţi la una dintre cunoştinţele apropiate. Este un eveniment inevitabil, pe care trebuie pur şi simplu să îl accepţi. Noi relaţii îi vor lua curând locul.
Pe final de 2017, Balanţele vor avea parte de activitate frenetică pe plan amoros. Nu trebuie să-ţi fie ruşine de dorinţele tale. Pe de o parte vrei obrăznicie, încredere şi vigoare, iar pe de altă parte îţi doreşti seninătate şi lărgirea orizonturile. E bine să îţi dai seama că aceste noţiuni nu se bat cap în cap, fiindcă îşi vor face apariţia într-o situaţie cu o influenţă semnificativă asupra viitorului vieţii tale personale. Va fi, probabil, momentul culminant pentru ceea ce ai învăţat în 2017 şi, aşa cum s-a întâmplat pe tot parcursul anului, modul în care se desfăşoară evenimentele depinde numai de tine
Horoscop 2017. Scorpion
În 2017, Scorpionii trebuie să creadă cu tărie în miracole, pentru ca Universul să îi îndrepte în direcţia potrivită pentru a-şi îndeplini orice vis. Este posibil ca 2017 să fie o perioadă plină de succese pentru aceşti nativi, spre surprinderea celor care în 2016 au avut parte de ghinion cu carul. E importan, însă, să nu laşi succesul să te schimbe. Fii tu însuţi şi nu îţi trăda idealurile, iar 2017 va fi pentru tine un an de neuitat! Va trebui, totuşi, să munceşti ceva mai mult decât ţi-ai propus şi să profiţi din plin de fiecare oportunitate, fără să laşi mărunţişurile să îţi distragă atenţia. Pe tot parcursul anului va fi nevoie să faci câte ceva, să fii pe undeva sau să te faci utilă în slujba unuia sau altuia. Nu tânji după relaxare, fiindcă în acest ritm vei avea parte numai de evenimente pozitive şi vei reuşi să îţi dovedeşti adversarii.
Din primele zile ale anului şi până în luna august, Scorpionii vor fi nevoiţi să acţioneze, întrucât iniţiativa este biletul lor câştigător în 2017. Alege-ţi cu atenţie priorităţile, pentru a nu fi nevoită să împarţi laurii. Pe plan personal e indicat să te ocupi doar de problemele presante şi nu neapărat imediat ce apar, însă nu le lăsa prea mult să dospească. Dacă e nevoie de manipulare, foloseşte-o! Nu este momentul potrivit pentru a juca după reguli, aşa că foloseşte tot arsenalul de abilităţi cu care ai fost înzestrat pentru a duce relaţia cu cei dragi la un alt nivel.
Începându cu ultima parte a lunii septembrie şi până la începutul lui 2018, Scorpionii se vor confrunta cu evenimente mai puţin intense, dar va fi, în mare, o perioadă complexă. Va trebui să gândeşti în profunzime şi să ajungi în inima evenimentelor. Marile probleme vor avea legătură cu cei mici, mai ales în cazul Scorpionilor care au deja copii. Pentru Scorpionii singuri, toamna lui 2017 este momentul ideal pentru a-şi schimba statutul, cu condiţia să lase timiditatea deoparte. La locul de muncă, evenimentele au o traiectorie ascendentă, cu condiţia să nu îţi foloseşti abilităţile strict pentru a-ţi satisface nevoile materiale. Ajută-i cât poţi pe cei din jur dacă vrei să ai parte de succesul promis de astre în 2017.
Horoscop 2017. Săgetător
În 2017, evenimentele se vor desfăşura după bunul plac al Săgetătorilor, iar planurile acestor nativi se vor concretiza la potenţial maxim. Vei descoperi ceva sau pe cineva care îţi va permite să fii mai bun, să scoţi la iveală calităţile ascunse, cu condiţia să nu mai fii atât de defensiv cum obişnuieşti în general. Schimbările ce vor avea loc în 2017 îţi pot da peste cap stilul de viaţă şi chiar percepţia asupra vieţii! Însă nu ai de ales, întrucât dacă rămâi ancorat în trecut, va ieşi la iveală acea latură întunecată pe care nu o vei putea ţine în frâu prea curând. Teama de schimbare este cel mai mare inamic al tău în 2017. Savurează fiecare mică schimbare, iar 2017 va fi un an memorabil pentru tine. Ţine minte, însă, că deşi vei avea noroc, nu trebuie să contezi pe faptul că evenimentele se vor desfăşura de parcă ai avea o baghetă magică. Va fi nevoie de atenţia ta şi de participare activă la rezolvarea problemelor. Aspectul comunicării este în prim-plan şi este necesar să te ocupi de fiecare provocare cu promptitudine. Deşi vei avea parte de tot soiul de suprize pe plan sentimental, ai grijă să nu scapi din vedere evenimentele apărute pe plan profesional. Va fi o perioadă uşor lipsită de logică şi echilibru, iar fiecare etapă din an va avea propriile nuanţe. Dacă ţii cont de ele, vei avea parte de productivitate maximă şi îţi vei atinge ţelurile.
În prima parte a anului, ce se va încheia în aprilie, vor apărea situaţii conflictuale, iar Săgetătorii vor fi nevoiţi să se concentreze asupra evenimentelor de la locul de muncă. Dacă eşti atent la tot ce se întâmplă în jurul tău, îţi va fi clar în ce fel trebuie să acţionezi. Îţi vei face numeroase noi contacte, însă nu toate se vor dovedi de ajutor. Anul acesta este perioada propice pentru a face curăţenie în cercul de cunoştinţe. Vei afla cine ţi-e cu adevărat prieten şi cine te „sapă” pe plan profesional. Nu va fi uşor, însă ai nevoie doar de atenţie şi de răbdare, fiindcă timpul îi va cerne. Din aprilie şi până în octombrie, priorităţile se vor schimba dramatic. Ocupă-te de problemele personale, dar nu scăpa din ochi atmosfera de la locul de muncă. Dacă decizi peste noapte să înoţi împotriva curentului, trebuie să fii conştient că această decizie va crea probleme pe care nu le vei putea ignora şi pe care nu le vei putea rezolva peste noapte. Intuiţia îţi este în formă şi va ieşi la iveală în această perioadă, permiţându-ţi să îţi mobilizezi resursele pentru a ieşi victorioasă, cu pierderi minime. Pe plan sentimental, trebuie să te pregăteşti pentru o luptă aprigă. Va fi o perioadă mai calmă pentru cei aflaţi deja într-o relaţie, însă şi pentru ei se anunţă nevoia de mici ajustări. Dacă tânjeşti de ceva vreme după atenţia cuiva interesant, în această perioadă vei avea câştig de cauză, însă numai după o dispută de proporţii cu alţi potenţiali pretendenţi. Vei fi şocat să afli că ai adversari, însă acest lucru nu va face decât să te motiveze şi mai mult. Ai grijă, însă, să nu adopţi o imediat o atitudine de macho. Ai face bine, mai degrabă, să pui accentul pe comunicare.
În ultima parte a anului, în iarna lui 2017, nu vor fi în prim-plan aspecte ale vieţii sentimentale, iar astrele nu îţi pot da sfaturi concrete în acest sens. Un lucru e clar, însă: Săgetătorii vor avea parte de flexibilitate pentru a rezolva problemele apărute. Va fi necesar mai degrabă să acţionezi rapid în loc să pierzi timp cântărind opţiunile. Ia deciziile care te avantajează, chiar dacă nu le poţi explica logic celor din jur. Cu alte cuvinte, ia decizii care îţi satisfac nevoile, însă bazează-te măcar pe factori instinctivi. Pe plan profesional totul capătă formă într-un ritm calm, iar la final vei avea parte de o imagine de ansamblu armonioasă, fără excese de care să fii nevoit să te ocupi pe ultima sută de metri.
Horoscop 2017. Capricorn
În 2017 trebuie musai să te bucuri de prezent! Această perioadă promite multe schimbări şi vei avea parte de numeroase premiere. Nu-ţi va fi floare la ureche, însă nici nu te aştepta la ce e mai rău. Vei avea şansa de a realiza ceva ce îţi poate schimba viaţa definitiv, oferindu-ţi un statut mai bun, împreună cu mai mult confort, lucru la care tânjeşti de cam multicel. Nu toţi Capricornii vor funcţiona la potenţial maxim în 2017, însă, unii dintre ei s-ar putea să se găsească în situaţii nepotrivite, la timpul şi locul deloc oportun. În afară de sincronizare, celelalte aspecte depind numai de tine. În plus, chiar dacă nu reuşeşti din prima, oportunităţi similare se vor ivi, astfel încât să îţi poţi lua revanşa.
Viaţa ta se va împărţi în două perioade distincte: cea de dinainte şi cea de după 2017, fiindcă va fi în mod cert un an memorabil. Vei avea parte de transformări interne şi externe, însă nu îţi face probleme în acest sens, chiar dacă te vei simţi uneori gol şi marginalizat. E firesc, dat fiind faptul că vei pune punct unei etape din viaţă şi te vei pregăti pentru una despre care nu ştii ce anume îţi rezervă. Va trebui, totuşi, să gândeşti de două ori înainte de a lua o decizie şi va trebui să cântăreşti bine opţiunile. Analizează, planifică şi sistematizează, chiar dacă simţi nevoia să acţionezi pe moment. Nu-ţi asuma riscuri fără a te pregăti bine în prealabil.
În prima jumătate a anului, până în luna iunie, Capricornii vor avea parte de o perioadă clară şi activă. Ar fi păcat să nu profiţi de noile contacte şi oportunităţile apărute în primele luni ale anului. Nu te grăbi, însă, să iei decizii! Cu cât partenerii de afaceri îşi asumă o mai mare parte din responsabilitate, cu atât mai mari şanse ai să ieşi în câştig. S-ar putea să îţi răsară în minte gânduri cu privire la o despărţire pe plan sentimental, însă nu este cazul. Mai degrabă s-ar putea să pui punct unei prietenii sau unui parteneriat de afaceri. Orice ar fi, nu merită să îţi faci griji. Mai degrabă te-ai concentra asupra potenţialului tău. Pregăteşte-te să simţi noi emoţii până în vara lui 2017. Planul sentimental nu va fi o prioritate pentru tine, însă vei avea parte de numeroase evenimente în această arie.
În a doua jumătate a anului, începând cu luna septembrie, Capricornii se vor confrunta cu o perioadă mai puţin strălucită, ceva mai lipsită de dinamism, însă nu tocmai pasivă. Priorităţile îţi vor rămâne aceleaşi. Atenţia ta se va întinde asupra tuturor sferelor vieţii de zi cu zi. S-ar putea să ai nevoie de un hobby, dacă nu ai deja unul, fiindcă în toamna lui 2017 vei avea nevoie de relaxare, astfel încât să nu cazi pradă epuizării emoţionale. De timpul acordat relaxării poate depinde succesul tău în acest an. Rezolvă problemele pe măsură ce apar şi evită să zăboveşti prea mult asupra oportunităţilor pierdute, fiindcă timpul nu ţi-l dă nimeni înapoi. Pe final de an, priorităţile se vor situa în sfera relaţiilor personale, fiindcă la locul de muncă vei funcţiona pe pilot automat. În ciuda acestui fapt, vei pune, în această perioadă, bazele unei avansări, ce va avea loc la începutul lui 2018.
Horoscop 2017. Vărsător
A venit timpul să nu te mai minţi pe tine însuţi. În 2017 va exista un moment în care s-ar putea să spui aceste cuvinte în faţa unei oglinzi. Vărsătorii vor fi nevoiţi să recunoască faptul că au ajuns într-un punct critic şi că au neapărat nevoie de o schimbare. Cu toate acestea, slabe şanse ca schimbarea să apară în 2017 pentru aceşti nativi. Va fi mai degrabă un an de pregătiri, de transformări interioare şi de evaluare a resurselor, în ciuda faptului că Vărsătorii nu pot nici în ruptul capului să îşi imagineze aşa ceva. Nu-ţi face griji, asta nu înseamnă că spiritul tău rebel şi dorinţa de aventură vor fi reduse la tăcere. Cu toate acestea, tot ce ştiai, toate lucrurile pe care te bazai vor „expira” în 2017, aşa că nu va fi nevoie să vânezi aventurile, fiindcă astrele ţi le-au pregătit deja. În 2017 va trebui să răspunzi la o serie de întrebări deloc simple. Care sunt aspiraţiile tale? Care îţi este ţelul? Pentru ce munceşti? Va trebui să găseşti o direcţie care îţi oferă cele mai mari şanse de dezvoltare, fiindcă dacă pe tine nu te preocupă viitorul tău, pe cine altcineva? Află exact ce vrei şi fă un prim pas, iar apoi lucrurile se vor dezvolta de la sine, cu participarea ta activă, desigur! Aceste sfaturi se aplică atât pe plan personal, cât şi profesional în 2017.
Până în luna mai, Vărsătorii vor avea parte de o perioadă dificilă, presărată cu atacuri din partea colegilor, cunoscuţilor şi chiar a celor dragi. Nativii vor fi constant sub presiune în sfera relaţiilor interpersonale. Aceste valuri de probleme minore nu vor fi, însă, altceva decât un bâzâit constant şi deranjant. Vei trece cu bine peste ele dacă nu te laşi pradă îndoielii. Fii sinceră şi pune accentul pe emoţii, pe comunicare şi empatie. Din mai şi până în august vei avea parte de momente calde şi clare, în care să îţi poţi reîncărca bateriile. Toate proiectele se vor dezvolta aşa cum ţi-ai dorit, dar va trebui să şi munceşti mai mult decât de obicei. Găseşte o altă modalitate de a-ţi reîncărca bateriile, totuşi, fiindcă o vacanţa se va dovedi a fi o mare greşeală, având în vedere că astrele întrevăd o avansare. Pe plan personal, însă, apele nu vor fi la fel de limpezi. Va trebui să încerci cu seriozitate să păstrezi armonia în familie şi în cuplu. Dacă ai dubii cu privire la cum ar trebui să procedezi, adu-ţi aminte de ultima relaţie încheiată, pentru a-ţi da seama dacă acum ştii să te comporţi cu cei dragi.
Începând cu luna septembrie şi până în octombrie, este indicat să te concentrezi mai mult asupra planului personal, unde te aşteaptă un adevărat război dacă eşti deja într-o relaţie. Ai grijă, fiindcă orice e posibil, de la trădare şi până la şantaj emoţional. Dacă nu ai încă pe cineva şi îţi cauţi sortitul, s-ar putea ca una dintre cunoştinţe să te şocheze cu o dezvăluire în acest sens. Ai grijă, însă, din dorinţa de a avea pe cineva, să nu îl pictezi în culori mai vii decât cele pe care le prezintă în realitate. Ultima lună din an îţi rezervă linişte şi echilibru. Toate deciziile pe care le-ai luat de-a lungul anului îţi permit să te relaxezi în sfârşit, dar nu lăsa hăţurile din mână încă! Te aşteaptă o experienţă unică, în baza căreia vei scăpa de numeroase greşeli viitoare. Va fi un moment din care vei învăţa multe şi pe care va trebui să îl ţii minte tot restul vieţii.
Horoscop 2017. Peşti
In 2017 apar schimbari care iti deschid ochii si te fac sa fii constienta de lumea ce te inconjoara pentru prima data in viata, avand in vedere ca Pestii sunt centrati pe lumea lor, pe zbuciumul interior. Surprinzator, in 2017, Pestii vor fi neobisnuit de concentrati, toleranti si dornici sa termine ce au inceput. Ba chiar risca sa se transforme in workoholici autentici. Vor dori schimbari la locul de munca si vor urmari sa obtina mai multe proiecte, mai multa autoritate si autonomie. Cu cat vor munci mai mult in 2017, cu atat mai multe sanse vor avea de a reusi ce si-au propus. In 2017, in loc sa isi ascunda ideile pentru a nu-i deranja pe cei din jur, Pestii trebuie sa isi asculte inima si sa isi urmeze intuitia. Vor rupe barierele si nu se vor mai supune cu aceeasi usurinta ca si pana acum.
In prima parte a anului 2017 se vor concentra pe cariera si isi vor gasi cel mai probabil jobul dorit cu usurinta. Este recomandat sa acorde mai multa atentie relatiei cu fosti si actuali colegi, care le-ar putea facilita accesul in cercurile potrivite. Daca sunt multumiti de locul de munca actual, se pot astepta la o avansare si, implicit, o marire de salariu. Important este sa nu exagereze. Vor fi atat de implicati incat vor uita de propria sanatate. In 2017, odihna este esentiala, asa ca o vacanta planificata din timp va face minuni.
In a doua parte a lui 2017 Pestii se vor concentra pe relatiile personale. Toamna acestui an va fi plina de romantism, dragoste si caldura pe plan personal. Este indicat ca in ceea ce priveste partenerul de cuplu, sa aleaga varianta cu trasaturi morale de invidiat si nu asa cum fac de obicei, pe cea care arata mai bine.
Sursa: realitatea.net