Un reprezentant al MAI, menționat cu diplomă pentru ”Cea mai scurtă luptă”. Detalii

Un reprezentant al MAI, menționat cu diplomă pentru ”Cea mai scurtă luptă”. Detalii

Tradițional, în ajunul sărbătorilor de iarnă, Poliția de Frontieră organizează un turneu sportiv ”Cupa de Crăciun”, în acest an a fost aleasă proba – lupta Sambo. Competiția a avut loc în Sala de lupte libere a Clubului sportiv “Olimpia”, mun. Chișinău.

Ieri, 21 decembrie curent, pe ringul de luptă și-au încercat puterile șase echipe, reprezentante ale Departamentului Poliției de Frontieră, Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, Departamentului Trupelor de Carabinieri, Brigăzii de poliție cu destinație specială ”Fulger”, Serviciului de Protecție și Pază de Stat și Ministerului Apărării.

Startul luptelor a fost dat de șeful adjunct al Poliției de Frontieră, Veaceslav Garștea, prezent la eveniment alături de un staf de suporteri ai echipelor intrate în concurs. Dumnealui a îndemnat participanții să prezinte lupte interesante și ”să învingă cel mai bun!”.

În cadrul competiţiei, luptătorii s-au duelat la toate categoriile de greutate conform regulamentului internaţional, iar colegiul de arbitri, format din specialişti în domeniu, au apreciat rezultatele participanţilor la justa lor valoare. Cu o evoluție excelentă pe tot parcursul luptelor s-au evidențiat angajații SPPS, care au și cucerit marele premiu Cupa de Crăciun, dar și au obținut titlul ”cea mai frumoasă tactică de luptă”. Gazdele evenimentului, Poliția de Frontieră, au ocupat poziția secundă, fiind urmați pe locul trei în clasament de către echipa BPDS ”Fulger”. Un reprezentant al MAI a fost menționat cu diplomă pentru ”Cea mai scurtă luptă”.

La finalul competiției, șeful Poliţiei de Frontieră, Fredolin Lecari, a adus sincere felicitări tuturor luptătorilor care au dat curs invitației de participare, pentru oferirea unei doze de adrenalină și lupte spectaculoase. Ulterior, domnul Fredolin Lecari a înmânat învingătorilor cupe, medalii, diplome și seturi de tricouri cu însemnul ”Cupa de Crăciun – 2016”. La fel, dumnealui a menționat arbitrii cu diplome și cupe.

Acest eveniment se numără printre cele mai ambiţioase iniţiative de consolidare a relaţiilor de prietenie între instituţiile de forţă ale Republicii Moldova.

cupa1 cupa2

Mihaela Rotari

Share