Învingătorii Concursului „Topul Inovațiilor” – premiați

Învingătorii Concursului „Topul Inovațiilor” – premiați

La Academia de Științe a Moldovei (AȘM), la 16 decembrie curent, a avut loc ședința festivă de desemnare și premiere a învingătorilor ediției a VI-a a Concursului „Topul Inovațiilor”, potrivit unui comunicat al AGEPI.

Concursul a fost organizat de către Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic (AITT), Academia de Științe a Moldovei (AȘM) și Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI).

Scopul concursului constă în promovarea şi stimularea activităţii ştiinţifice şi de inovare în Republica Moldova, identificarea celor mai originale şi valoroase inovaţii, informarea publicului cu privire la potenţialul inovaţional al țării.

La ședința festivă au fot prezenți cercetători și inventatori din Republica Moldova, participanți la ediția actuală a concursului.

Cu un cuvânt de salut către participanți s-au adresat președintele AȘM, academicianul Gheorghe Duca, directorul general al AITT, Roman Chircă și șefa Direcției Brevete AGEPI, Ala Gușan.

La ediția curentă a concursului au fost depuse 43 de cereri ce conțineau circa 90 de inovații, care au fost repartizate pe 4 direcții strategice de cercetare:

  • Sănătate și Biomedicină;
  • Biotehnologii;
  • Eficiență energetică și valorificarea surselor regenerabile de energie;
  • Materiale, tehnologii și produse inovative.

În cadrul festivității au fost acordate câte trei premii pentru fiecare direcție strategică de cercetare.

Astfel, câștigătorul direcției strategice “Sănătate și Biomedicină” este Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “N.Testemițanu” și Institutul Oncologic, pentru lucrarea „Sirop pentru tratarea stărilor precanceroase Mereon”, a cărui conducător este dr.hab.Mereuță Ion.

La direcția „Materiale, tehnologii si produse inovative”, învingător a devenit Institutul de Eneregetică a Academiei de Știință a Moldovei pentru lucrarea „Instalații pentru pasteurizarea și răcirea laptelui”, conducător fiind Mihail Șit.

La direcția strategică, „Eficiența energetică și valorificarea surselor regenerabile de energie”, învingător a devenit Grădina Botanică a AȘM pentru lucrarea “Implementarea tehnologiei inovative de fondare a plantațiilor energetice și valorifcarea biomasei pentru termoficarea Gradinii Botanice”, conducător dr. Alexandru Teleuță.

La direcția strategică „Biotehnologii” a ieșit învingător Laboratorul de Algologie al Universității de Stat din Moldova, pentru lucrarea „Tulpini de microalge cianofite și utilizarea lor în agricultură” a cărui conducător a fost, dr.hab. Vasile Șalaru.

În final, trofeul “Inovația anului” a fost decernat Institutului de Horticultură și Tehnologii Alimentare pentru lucrarea “Tulpuni de levuri autohtoni de genul saharomicee pentru producerea vinurilor“, conducător  – dr. hab. Nicolae Taran.

Maria Roșca

Share