Veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 396,3 milioane lei, într-o săptămână
În perioada 05 – 11 decembrie 2016, potrivit unui comunicat de presă, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 396,3 milioane lei, fiind perfectate per total 9 698 declarații vamale.
La capitolul combaterea fraudelor vamale, în perioada de referință, au fost relevate 54 de tentative de încălcare a legislației vamale, care sunt cercetate de către subdiviziunile specializate ale Serviciului Vamal în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și întreprinderii măsurilor legale ce se impun. Totodată, în perioada vizată, au fost înregistrate 37 de cazuri contravenţionale şi aplicate amenzi în sumă de 364 110 lei.
Frontiera Republicii Moldova a fost traversată de 88 794 unități de transport. Cele mai mari valori de trafic au fost semnalate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Sculeni și Leușeni, cu 17 288 și respectiv 15 101 traversări.
Totodată, pe parcursul săptămânii trecute, au fost eliberate 9 915 de viniete și alocate în bugetul de stat peste 1,9 milioane lei.
Serviciul Vamal reamintește că, începând cu 10 decembrie 2016, au fost instituite noi direcții de deplasare prin punctul de trecere „Palanca-Mayaki-Udobnoe”, în legătură cu inițierea lucrărilor de reabilitare a traselui Odessa-Reni și construcția capitală a podului din localitatea Mayaki.
Lucrările vor fi efectuate în perioada 10 decembrie 2016 – 01 iunie 2017, interval în care autoritățile de resort ucrainene vor redirecționa traficul transportului rutier prin punctul de trecere Udobnoe, spre traseul R-70 Odessa-Belgorodnestrovskii-Monashi, M15, cu acces la portul Ilychevsk.
În vederea evitării eventualelor blocaje în punctul de trecere menționat, recomandăm participanților la traficul transfrontalier să opteze și pentru alte puncte de trecere aflate în proximitate. Harta interactivă a punctelor de trecere, dar și fluxul unităților de transport în regim online pot fi vizualizate pe pagina web a Serviciului Vamal.
Doina Secrieru