Ministrul Galbur a discutat despre colaborarea R.Moldova cu Slovacia și Estonia
În marja celei de-a 23-a reuniune a Consiliului ministerial al OSCE care se desfăşoară la Hamburg, Andrei Galbur, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, a avut pe 8 decembrie o întrevedere cu Miroslav Lajčák, ministrul afacerilor externe şi europene al Slovaciei.
Potrivit unui cpmunocat de presă, cei doi oficiali au efectuat un schimb de opinii cu privire la stadiul actual al relațiilor moldo-slovace, situația internă din Republica Moldova şi cea regională. Oficialii au discutat cooperarea în cadrul Grupului Visegrad şi proiectele bilaterale în domeniul asistenţei pentru dezvoltare din partea Slovaciei.
De asemenea, Andrei Galbur a avut o întrevedere cu omologul său eston Sven Mikser. Șeful diplomației moldovene l-a felicitat pe interlocutor cu numirea în funcția de șef al diplomației estoniene, exprimând interesul în continuarea valorificării şi dezvoltării cooperării bilaterale dintre ambele state în domeniile de interes comun.
Un subiect distinct de pe agenda întrevederii a vizat procesul de integrare europeană a ţării noastre, inclusiv cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic. În context, ministrul Andrei Galbur a adus mulţumiri pentru suportul constant şi asistenţa pentru dezvoltare oferite Republicii Moldova din partea Guvernului Estoniei, care au nemijlocită contribuţie la implementarea reformelor interne de modernizare a ţării noastre.
Maria Roșca