O misiune de evaluare a FMI va veni în Republica Moldova în februarie 2017

O misiune de evaluare a FMI va veni în Republica Moldova în februarie 2017

Oficialul a declarat că o misiune de evaluare a FMI va sosi în Republica Moldova în februarie 2017. Despre aceasta a anunțat Ivanna Vladkova-Hollar, șefa misiunii de experți ai Fondului Monetar Internațional, care s-a aflat în vizită în Republica Moldova, în cadrul unei întrevederi cu Prim-ministrul Pavel Filip.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, Premierul a menționat că, după semnarea Acordului cu FMI, UE a deblocat finanțarea pentru Republica Moldova. Astfel, până la finele acestui an Moldova va primi 45 milioane de euro pentru suport bugetar, iar în perioada următoare încă 100 de milioane de euro – susținere macrofinanciară, din care 40 de milioane sunt oferite sub formă de grant.

Premierul a specificat că, pe lângă accesul la finanțare, Acordul cu FMI este și un certificat de încredere, iar Guvernul este acum și mai mobilizat, și mai determinat să continue implementarea reformelor. În acest scop, a fost elaborată o agendă de reforme prioritare până în anul 2018. Pavel Filip s-a referit în mod special la reforma sistemului de pensii, care este extrem de importantă și necesară pentru a asigura un sistem de pensii sustenabil și echitabil, care să garanteze dreptul cetățenilor la o pensie decentă, corelată cu contribuțiile sociale ale persoanei.

De asemenea, Premierul a vorbit despre reforma administrației publice, care are drept obiectiv crearea unei administrații publice mai suple, dar cu competențe mai bune și mai bine remunerată.

În acest context, Ivanna Vladkova Hollar a menționat, că FMI susține aceste reforme, în principiu, dar este necesar de elaborat o viziune mai detaliată care să fie discutată în cadrul primei evaluări de program. Șefa misiunii FMI a apreciat eforturile Ministerului Finanțelor și ale Băncii Naționale a Moldovei în stabilizarea situației în sectorul financiar, menționând că urmează să fie luate și alte măsuri și aceste acțiuni trebuie continuate.

Maria Roșca

Share