Ambasada României în RM anunță lansarea „Ghidului alegătorului român din străinătate” pentru alegerile din 11 decembrie 2016

Ambasada României în RM anunță lansarea „Ghidului alegătorului român din străinătate” pentru alegerile din 11 decembrie 2016

Ambasada României în Republica Moldova anunță lansarea de către Ministerul român al Afacerilor Externe a Ghidului alegătorului român din străinătate. Acesta este un material informativ destinat alegătorilor români din străinătate în vederea informării cu privire la condiţiile de exercitare a dreptul de vot la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din 11 decembrie 2016, potrivit unui comunicat de presă.

Ghidul alegătorului român din străinătate este parte a campaniei de informare derulate de Ministerul român al Afacerilor Externe cu scopul aducerii la cunoştinţa cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate a modalităţilor de exercitare a dreptului de vot pe care le au la dispoziţie la alegerile parlamentare din acest an.

Ghidul conţine informaţii necesare alegătorilor români din străinătate referitoare la categoriile de cetăţeni români care pot să îşi exercite dreptul de vot în străinătate, modalităţile de exercitare a votului în străinătate, programul de votare, documentele de identitate în baza cărora se poate exercita dreptul de vot la secţiile de votare din străinătate, instrucţiuni privind exercitarea votului prin corespondenţă ş.a.

Alegătorii români din străinătate pot consulta Ghidul alegătorului român din străinătate pe pagina de web a Ministerului Afacerilor Externe, la secţiunea dedicată votului în străinătate la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, aici

Ministerul român al Afacerilor Externe reaminteşte că, pentru a identifica cea mai apropiată secţie de votare, alegătorii români din străinătate pot consulta lista integrală a celor 417 secţii de votare din străinătate înființate prin Hotărârea Nr. 43/2016 a Autorităţii Electorale Permanente, pe pagina de web a Ministerului român al Afacerilor Externe, aici.

Ambasada României reamintește că, la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, alegătorii români din Republica Moldova vor avea la dispoziție 35 de secții de votare, dintre care 12 organizate în Municipiul Chișinău. 

Doina Secrieru

Share