Proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2017 – avizat de Comisia parlamentară economie, buget și finanțe
Proiectul politicii fiscale și vamale pentru 2017 prevede mecanisme de reducere a efectului inflației prognozate asupra veniturilor populației. Documentul a fost avizat de Comisia parlamentară economie, buget și finanțe, potrivit unui comunicat de presă.
Conform documentului, suma scutirii personale și a celei pentru persoanele întreținute calculată din venitul impozabil al persoanei, va fi majorată cu 5% în anul 2017, prin ajustarea acestora la rata inflației prognozată pentru această perioadă.
De asemenea, se preconizează a fi majorate și transele de venit impozabil de la 29640 lei în 2016, la 31140 lei în 2017. Vor fi aplicate două cote de impozitare a veniturilor: 7% pentru veniturile de până la 31140 lei și 18% pentru cele care vor depăși această sumă.
Va crește de la 15060 lei la 15840 lei și scutirea personală a participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobâl, participanților la luptele pentru integritatea teritorială a Moldovei, cât și la luptele din Afganistan, invalizilor de gradul I și II, victimelor represiunilor politice, ulterior reabilitate, altor categorii de persoane asociate acestora.
Documentul mai prevede prelungirea termenului de depunere a declarației pe venit, data – limită fiind 30 aprilie. În prezent, acesta expiră la 31 martie.
O altă noutate se referă la stabilirea unui regim fiscal unic de impozitare a veniturilor obținute din activitatea desfășurată de avocat în cadrul cabinetului avocatului sau biroului asociat de avocați, notar public, executor judecătoresc, mediator în cadrul biroului individual de mediere, expert judiciar, traducător (interpret autorizat), precum și introducerea scutirii activităților desfășurate de către asociațiile profesionale ale reprezentanților profesiilor conexe sistemului justiției.
Astfel, cota de impozitare aplicată la veniturile obținute de persoanele, ce desfășoară activități profesionale conexe sectorului justiției va fi de 18%, cu dreptul de deducere, în scopuri fiscale, a cheltuielilor ordinare și necesare desfășurării activității profesionale, dar nu mai mică de 3% din totalul veniturilor obținute. Suplimentar, aceste persoane urmează să achite și taxa pentru amenajarea teritoriului, ca orice persoană ce desfășoară activitate deîntreprinzător. În prezent, în Moldova acest regim este aplicat numai asupra veniturilor obținute de avocați, notari și executori judecătorești.
Pentru prima dată, proiectul stabilește un regim fiscal simplificat privindimpozitul persoanelor fizice, care obțin venituri din activități independente de comerț cu alte persoane fizice, fără a constitui o formă organizatoric -juridică a activității de întreprinzător. Modificarea susține persoanele fizice în vederea inițierii de către ei a propriei afaceri și eliminarea dificultăților legate deactivitatea de comerț în baza patentei de întreprinzător, care va fi suspendată cu începere din 2017.
Astfel, în conformitate cu regimul fiscal simplificat persoanele fizice care obținvenituri din activități independente de comerț cu alte persoane fizice, ar putea achita un impozit, direct proporțional cu mărimea venitului din vânzări. Acesta va constitui 1% din obiectul impunerii, adică din volumul de vânzări, conform proiectului politicii bugetar-fiscale.
Printre facilitățile oferite mediului de afaceri se numără ajustarea perioadei de gestiune care poate fi diferită de anul calendaristic, trecerea în cont a sumei TVA pentru serviciile prestate cu regularitate, scutirea agenților economici autorizați de achitarea dobânzii la prelungirea termenului de plată pentru operațiunile de import etc. De asemenea, au fost extinse facilitățile fiscale pentru companiile din domeniul IT până în anul 2020.
Documentul presupune o majorare anuală a cotelor de accize pentru produsele de tutun, începând din 2017 și până în 2019. La fel, majorării sunt supuse accizele la produsele petroliere, iar cele la băuturile alcoolice – ajustate la rata de inflație pentru următorii trei ani.
Proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2017 urmează a fi discutat și adoptat de plenul Parlamentului.
Doina Secrieru