BNS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a înregistrat o scădere de 3,5%

BNS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a înregistrat o scădere de 3,5%

Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în luna septembrie 2016 volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a înregistrat o scădere de 3,5% (în preţuri comparabile) faţă de luna precedentă şi de 1,8%, comparativ cu luna septembrie 2015.

În ianuarie-septembrie 2016 volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) sa majorat cu 0,4% (în preţuri comparabile) faţă de perioada corespunzătoare din anul 2015.

În luna septembrie 2016 volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei a fost în creştere cu 12,7% (în preţuri comparabile) faţă de luna precedentă şi cu 15,4% – comparativ cu luna septembrie 2015.

În ianuarie-septembrie 2016 volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut cu 0,4% (în preţuri comparabile) faţă de aceeaşi perioadă din anul 2015.

În luna septembrie 2016 volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi  motociclete a înregistrat o creștere de 26,6% (în preţuri curente) faţă de luna precedentă şi de 29,1% – comparativ cu luna septembrie 2015.

În ianuarie-septembrie 2016 volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi  motociclete s a majorat  cu 19,3% (în preţuri curente) faţă de perioada similară din anul 2015.

În luna septembrie 2016 cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a fost în creștere cu 3,0% (în preţuri curente) faţă de luna precedentă şi cu 0,6% – comparativ cu luna septembrie 2015.

În ianuarie-septembrie 2016 cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) s-a majorat cu 0,5% (în preţuri curente), comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2015.

În luna septembrie 2016 cifra de afaceri din serviciile de piaţa prestate în principal întreprinderilor s-a micșorat cu 2,8% (în preţuri curente) față de  luna precedentă,  iar comparativ  cu  luna septembrie 2015 a fost în creștere cu 0,9%.

În ianuarie-septembrie 2016 cifra de afaceri din serviciile de piaţa prestate în principal întreprinderilor s-a majorat cu 1,4% (în preţuri curente) faţă de aceeași perioada din anul 2015.

Maria Roșca

Share