Situația de la Î.S. „MoldATSA”! Ministrul Chirinciuc vine cu precizări

Situația de la Î.S. „MoldATSA”! Ministrul Chirinciuc vine cu precizări

După ce în presă a apărut o investigaţie privind situaţia de la Î.S. „MoldATSA”,  ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc vine, pe blogul personal, cu un amplu material, însoţit de mai multe documente, în care face lumină la acest capitol.

Ministrul precizează, în articol, din start că, în opinia sa, investigaţia este tendențioasă şi „are scopul de a murdări conducerea Ministerului pe care-l conduce, dar și angajații Î.S. „MoldATSA”, care-și fac bine datoria”.

„În primul rând, articolul începe prin a relata o serie de încălcări care au fost comise de conducerea precedentă a întreprinderii, care a activat până la venirea mea în funcție, iar neregulile au fost demascate inclusiv prin aportul meu direct. Se vorbește despre achiziții de milioane, despre umflarea statelor de personal cu rude ale demnitarilor de stat, despre utilizarea absolut ineficientă a banilor publici. Iar toate acestea au fost comise până  la venirea mea în funcția de ministru. De ce problemele acestea nu au fost scoase la suprafață de angajații întreprinderii în timpul în care se comiteau aceste infracțiuni, dar abia de misiunea de audit desfășurată în baza ordinului pe care l-am emis?”, se întrebă el.

Ministrul afirmă că, „văzând toate neregulile identificate la întreprindere, a remis rezultatele auditului atât la Procuratura Generală, cât și la CNA și am numit un nou administrator interimar la întreprindere”.

Documentele publicate de ministru – le puteți vedea aici:http://www.chirinciuc.md/doc-cei-responsabili-de-faradelegile-si-crimele-facute-impotriva-acestui-popor-vor-raspunde-chiar-daca-astazi-se-cred-intangibili/

 

Doina Secrieru

Share