Comisia interguvernamentală moldo-armeneană pentru colaborare comercial-economică își va demara activitatea
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova Andrei Galbur, aflat miercuri, 16 noiembrie, în vizită la Erevan, a fost primit de Președintele Republicii Armenia Serzh Sargsyan.
Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul întrevederii au fost examinate o serie de subiecte de actualitate de pe agenda relațiilor moldo-armene, cei doi oficiali remarcând existența unui potențial nevalorificat de cooperare bilaterală în diverse domenii de interes reciproc.
Discutând, în context, pe marginea perspectivelor intensificării raporturilor comercial-economice între cele două țări, interlocutorii au susținut oportunitatea întreprinderii unor pași comuni meniți să contribuie la realizarea acestui obiectiv, inclusiv, demararea activității Comisiei interguvernamentale moldo-armene pentru colaborare comercial-economică.
De asemenea, cei doi oficiali au confirmat interesul în dezvoltarea cadrului juridic bilateral, salutând semnarea în timpul actualei vizite a acordurilor interguvernamentale moldo-armene privind călătoriile fără vize ale cetățenilor, colaborarea în domeniul turismului, precum și cooperarea în domeniul educației și științei.
Mihaela Rotari