66 de persoane au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova
În perioada 07 – 13 noiembrie 2016, fluxul traversărilor prin punctele de trecere a frontierei de stat a înregistat o descreștere semnificativă, comparativ cu prima săptămână a lunii curente. Fluxul persoanelor a constituit 319 216 traversări, mai puțin cu 10,4%, iar traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 87 381 traversări, în descreștere cu 7,7 %.
La ”frontiera verde” și în punctele de trecere, polițiștii de frontieră au înregistrat 61 de evenimente, cu documentarea a 66 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
– 23 de persoane au încălcat regimul frontierei de stat și cel al punctelor de trecere;
– opt persoane au prezentat documente false și falsificate;
– 20 de cetăţeni străini au încălcat regimul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– trei persoane au fost documentate pentru trafic ilicit de mărfuri;
– 12 persoane cercetate contravențional pentru încălcarea regulamentului circulației rutiere.
În decursul săptămânii precedente, 28 de cetăţeni străini, dar și 65 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova. Totodată, potrivit datelor deținute, 12 cetățeni moldoveni nu au avut acces de intrare în Federația Rusă, iar un conațional în Uniunea Europeană. Din Federația Rusă și UE au fost deportați câte cinci moldoveni.
Polițiștii de frontieră au avut șase întrevederi de frontieră cu reprezentanții autorităților de frontieră ale Ucrainei și României, în scopul schimbului de informații și de primire-predare a infractorilor.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier prin oferirea posibilității de a opta pentru un traseu cât mai puțin aglomerat, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră poate fi vizualizată o nouă aplicație „TRAFIC ONLINE”. Aplicația pune la dispoziție informații privind media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare și camioane.