Peste 200 de cadre didactice din R.Moldova au făcut schimb de experiență cu omologii din Iași

Peste 200 de cadre didactice din R.Moldova au făcut schimb de experiență cu omologii din Iași

Peste 200 de cadre didactice din Republica Moldova, precum și reprezentanți ai Casei Corpului Didactic din Iași, România, au făcut schimb de experiență și bune practici. În perioada 9-10 noiembrie curent, la Chișinău, a avut loc Seminarul instructiv-metodic ”Formarea la elevii din învățământul primar a competenței acțional-strategice în cadrul parteneriatului cu instituțiile de învățământ din municipiu, țară și la nivel internațional”.

În deschiderea evenimentului, viceministrul Elena CERNEI a accentuat necesitatea pregătirii cadrelor didactice în conformitate cu cerințele standardelor profesionale: ”Ministerul Educației pune accent pe formarea resurselor umane și menținerea lor în sistemul de învățământ, deoarece lipsa profesorilor constituie o problemă. Pentru motivarea tinerilor specialiști, dar și a celorlalte cadre didactice este necesar să îmbunătățim sistemul de retribuire a muncii. Noua formulă de salarizare va fi bazată pe evaluarea performanțelor, iar dezvoltarea competențelor la elevi este unul dintre indicatorii de care ar urma să se țină cont. Schimbul de experiență între profesorii de la instituțiile de învățământ de la noi din țară, precum de la cele din România este binevenit”.

Lidia Andronache, reprezentant al Casei Corpului Didactic Iași, a menționat că organizația pe care o reprezintă a stabilit bune relații de parteneriat cu Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” din Chișinău, desfășurând împreună mai multe activități. ”Anterior am organizat vizite de lucru și instruiri comune. Dorim să preluăm experiența colegilor din Republica Moldova privind formarea competenței acțional-strategice la elevii claselor primare. Sistemul educațional din România nu include această competență, de aceea suntem interesați să vedem cum are loc dezvoltarea abilității respective în cadrul orelor. La rândul nostru, vom prezenta practici reușite de inițiere și realizare a parteneriatelor educaționale interjudețene naționale și internaționale”.

Seminarul instructiv-metodic a inclus ateliere de lucru, lecții practice, prezentări de programe de activități extrașcolare și activități în cadrul claselor cu profil. De asemenea, reprezentanții din România au vizitat câteva instituții de învățământ preșcolar.

14976474_1145578755518349_7121784081085548055_o 15042067_1145578822185009_1012950402702807296_o

Maria Roșca

Share