Se va întâmpla în toate instituţiile de învăţământ din Republica Moldova, la 28 octombrie curent!

Se va întâmpla în toate instituţiile de învăţământ din Republica Moldova, la 28 octombrie curent!

La iniţiativa Asociaţiei Obşteşti „Onoare, Demnitate şi Patrie” (ODIP), Ministerul Educaţiei a emis astăzi un document prin care toate instituţiile de învăţământ din Republica Moldova îi vor comemora, pe data de 28 octombrie, pe Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, potrivit unui comunicat de presă.

Comemorarea celor două inimi gemene va avea loc în contextul în care anul acesta se împlinesc 24 de ani de la trecerea în eternitate a lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici.

Potrivit documentului, „Ministerul Educaţiei susţine iniţiativa Asociaţiei Obşteşti „Onoare, Demnitate şi Patrie”, de a desfăura, în perioada 26 – 28 octombrie 2016, activităţilor de comemorare a 24 de ani de la trecerea în nefiinţă a regretaţilor Ion şi Doina Aldea-Teodorovici”.
Astfel, în perioada 26-28 octombrie 2016, în toate instituţiile de învăţământ din Republica Moldova, vor avea loc acţiuni de sensibilizare a elevilor cu referire la rolul oamenilor de cultură în procesul de renaştere naţională, prin exemplul regretaţilor Ion şi Doina Aldea-Teodorovici. Totodată, la prima oră din orar de pe data de 28 octombrie, va fi ţinut un minut de reculegere în memoria celor două inimi gemene.
„Ministerul a luat o decizie patriotică! Împreună îi vom comemora pe Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, aşa cum li se cuvine unor eroi veritabili ai neamului românesc”, menționează ODIP.

Doina Secrieru
Share