Rapcea, la R6 – M1- Ialoveni: Este necesară instalarea unor bariere fizice ce ar proteja de derapaj în zona excavărilor
În data de 19 octombrie 2016, Viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Vitalie Rapcea însoțit de reprezentanții Administrației de Stat a Drumurilor au efectuat o vizită de documentare pe sectorul de drum de 6,5 km R6 – M1- Ialoveni care face legătură cu drumul M1Chișinău Leușeni și Chișinău-Hîncești pentru a evalua cum decurg lucrările de reabilitare a drumului. După Inspectarea șantierului a avut loc ședința cu echipa inginerului ce supraveghează implementarea contractului.
În acest context, Viceministrul Vitalie Rapcea a solicitat sporirea siguranței participanților la trafic prin instalarea unor bariere fizice ce ar proteja utilizatorii drumurilor de derapaj în zona excavărilor.
În cadrul ședinței cu echipa inginerilor supervizori, reprezentanții MTID și ASD au menționat faptul că antreprenorul a mobilizat doar o parte din resursele necesare pentru demararea lucrărilor de reabilitare. Pentru remedierea situației cât mai urgent inginerii au propus o serie de recomandări care necesită să fie adoptate de către Antreprenor în perioada următoare.
În rezultatul ședinței, s-a decis să se finalizeze instalarea Bazei de Producție, mobilizarea personalului, echipamentelor și utilajelor conform ofertei, creșterea eficienței departamentelor de Planificare/Asigurare a Controlului Calității și de măsurare a cantităților și determinarea progresului realizat, aprovizionarea cu materiale.
Contractul de reabilitare al acestui drum presupune lucrări de reconstrucție a îmbrăcăminții rutiere existente, demolarea şi construcția podețelor, construcția șanțurilor laterale pentru evacuarea apelor de suprafață, relocarea utilităților și construcția a trei sensuri giratorii.
Administrația de Stat a Drumurilor a semnat contractul de execuție al lucrărilor la 18 septembrie 2015. În conformitate cu prevederile și clauzele contractuale antreprenorul urma să înștiințeze Administrația despre începerea lucrărilor în ianuarie 2016. Costul contractului însumează cca 9 mln euro și lucrările trebuie să fie date în exploatare în ianuarie 2018.
Mihaela Rotari