Un moldovean a primit refuz de intrare în Federația Rusă, iar alți doi nu au avut acces în UE

Un moldovean a primit refuz de intrare în Federația Rusă, iar alți doi nu au avut acces în UE

În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:

– nouă persoane au încălcat regimul de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– două persoane au prezentat la controlul de frontieră documente falsificate;
– o trecere ilegală a frontierei moldo-ucrainene;
– un conducător auto nu a respectat regulile de exploatare a vehiculelor;
– două persoane aflate în conflict cu legea au fost reținute la frontieră, urmare a informațiilor parvenite de la organele de ocrotire a normelor de drept naționale.

Un cetățean moldovean a primit refuz de intrare în Federația Rusă, iar alți doi conaționali nu au avut acces în Uniunea Europeană.

În ultimele 24 de ore, au avut loc două întrevederi de frontieră între polițiștii de frontieră și reprezentanții autorităților de frontieră ale Ucrainei, în scopul schimbului de informații și de primire-predare a infractorilor.

La fel, conform datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul de persoane a constituit 46 117 traversări, iar cel de mijloace de transport a atins o valoare de 12 869 traversări.

În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră poate fi vizualizată aplicația ”TRAFIC ONLINE”, unde este prezentată media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru toate categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare și camioane. Aplicația oferă posibilitatea alegerii unui traseu de traversare a frontierei mai puțin aglomerat.

 

Maria Roșca

Share