Ministru PL: „Nu este exclus,  rușii să nu ne încerce din nou cu conflicte armate, embargouri sau alte restricții”

Ministru PL: „Nu este exclus,  rușii să nu ne încerce din nou cu conflicte armate, embargouri sau alte restricții”

„De fapt, apropierea de Federația Rusă este cel mai mare rău care li se poate întâmpla cetățenilor Republicii Moldova, de la independență încoace. Astfel, toate reformele în plan social, economic și chiar cultural vor fi șterse cu buretele, iar această bucată de pământ va deveni o colonie rusească, așa cum a fost din 40 până în 90”. Despre aceasta scrie pe blogul său, ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc.

Liberalul crede că, „rușii vor să procedeze cu noi, la fel cum a făcut-o cu tezaurul românesc, pe care nu l-a întors nici până azi fraților noștri români”.

„Pământurile din Republica Moldova sunt cele mai fertile de pe continentul european, iar oamenii de aici sunt foarte muncitori. Și cum marea majoritate dintre Ruși sunt niște leneși și bețivi, ei își doresc să găsească pe cineva care să înjuge la plug pentru a-i hrăni. Dar menirea populației de aici este alta”, crede ministrul.

El mai spune că, integrarea europeană este departe de noi, iar acum unica salvare pentru un viitor prosper și lipsit de griji și nevoi este doar unirea.

„Și pentru că acest lucru este inevitabil, cățeii din slujba Kremlinului și-au primit osul de la stăpân și au început să atace, ba chiar să terorizeze populația cu gazete scrise în chirilică și alte pliante,  prin care să-i manipuleze pe oameni că jandarmul român e cel mai mare pericol pentru ei. Și eu merg foarte des prin satele Republicii Moldova și mă întâlnesc cu tot felul de oameni. De la profesori și medici, până la simpli agricultori. Dar marea majoritate din ei spun cu sufletul deschis că „iată pe vremea românilor se făcea carte, iar bunicul și tata, mari oameni în viață au ajuns”. Cât despre ruși, populația a înțeles că erau slugile celor care beau votcă și mâncau pâine cu caviar. Numai că acele vremuri sunt demult apuse și nu cred că vor reveni”, scrie Chirinciuc.

Ministrul liberal mai afirmă că, nu este exclus, ca în aceste vremuri rușii să nu ne încerce din nou cu conflicte armate, embargouri sau alte restricții.

„Dar mai mult ca niciodată trebuie să ne unim forțele și să le demonstrăm acestor dușmani că în fața spiritului nostru de patriot nu vor avea nicio putere. Căci oile nu vor „prekrati” să fete, chiar dacă liderii de la Kremlin se vor desface în patru!”, a conchis liberalul.

Doina Secrieru

Share