Începând de astăzi, 12 octombrie, preţurile la medicamente se reduc
Începând de astăzi, 12 octombrie, preţurile pentru 160 de denumiri comerciale ale medicamentelor de importanţă socială se vor reduce cu 40%. Această decizie a fost luată în urma negocierilor de săptămâna trecută dintre Guvern şi reţelele mari de farmacii.
Din gama de medicamente pentru care prețul a scăzut fac parte cele mai necesare și des utilizate produse farmaceutice de către cetățeni. Acestea vor fi comercializate în aproximativ 650 de farmacii din toată ţara.
Reducerea preţurilor este o iniţiativă a companiilor farmaceutice mari pentru a asigura populaţia cu un spectru larg de medicamente ieftine şi accesibile. În schimb, Guvernul a acordat companiilor farmaceutice un şir de facilităţi pentru a activa mai eficient pe piaţa din Republica Moldova. Astfel, au fost propuse condiţii mai atractive de înregistrare a produselor farmaceutice noi, fiind micşorate tarifele cu 25%. La fel, procedura de autorizare şi reautorizare a medicamentelor a fost simplificată, precum şi s-au redus cerințele pentru etichetare, ambalaj și prospectul preparatelor.
Lista medicamentelor cu preţul recomandat de vânzare va fi afişată în toate oficiile reţelelor mari de farmacii.
Lista rețelelor de farmacii care vor reduce prețurile la medicamentele de importanță socială o puteți descărca AICI, iar lista preparatelor propriu-zise o descărcați AICI.
Maria Roșca