Reprezentanţii CNAM studiază practicile în domeniul procurării strategice de servicii medicale la Tallinn

Reprezentanţii CNAM studiază practicile în domeniul procurării strategice de servicii medicale la Tallinn

Reprezentanţi ai  Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) se află, în perioada 3-8 octombrie, la Tallinn, pentru un schimb de experienţă cu reprezentanţii Fondului de Asigurări în Medicină (Eesti Haigekassa) din Estonia. 
Potrivit unui comunicat, în cadrul vizitei de documentare, reprezentanţii CNAM studiază practicile estoniene în domeniul procurării strategice de servicii medicale, şi anume evaluarea solicitărilor de servicii, stabilirea bugetului prin procesul de planificare pe termen mediu şi lung, planificarea contractelor, metodele de plată ş. a. Totodată, echipa CNAM va vizita şi Agenţia teritorială Tartu din cadrul Haigekassa.
Sesiunea de studiu are loc în cadrul proiectului „Suport în dezvoltarea sistemului de asigurare medicală obligatorie din Republica Moldova”, care este implementat în perioada anilor 2016-2018, cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Estonia. Acesta este cel de-al treilea proiect de susţinere a dezvoltării sistemului autohton de asigurare medicală obligatorie cu sprijinul colegilor estonieni.
Primele două proiecte similare au fost desfăşurate în anii 2011-2015, perioadă în care angajaţii CNAM au studiat practicile Eesti Haigekassa în domenii precum contractarea prestatorilor de servicii medicale şi farmaceutice, relaţiile cu beneficiarii, dezvoltarea organizaţională, comunicarea instituţională, crearea şi implementarea soluţiilor IT, auditul medical, principii legislative ce reglementează asigurările medicale în Uniunea Europeană.
Mihaela Rotari
Share