Peste 80 ha de vegetație au ars în ultimele 24 de ore în Republica Moldova
Peste 80 ha de vegetație au ars în ultimele 24 de ore în Republica Moldova. Incendii de vegetație au fost înregistrate în localități din raioanele Orhei, Strășeni, Fălești, Căușeni, Ialoveni, Ungheni, Cantemir și municipiul Chișinău.
În capitală pompierii au reușit să stingă o suprafață de peste 25 hectare de vegetație cuprinsă de flăcări în apropiere de șoseaua Balcani. Apelul la serviciul 901 a fost recepționat ieri la ora 15.30 minute, iar la fața locului s-au luptat cu focul 4 autospeciale de intervenție. În urma arderii nimeni nu a avut de suferit. Incendiul a fost lichidat după trei ore.
În total, echipele pompierilor au avut 28 de intervenții la stingerea vegetației pe tot teritoriul țării. În cele mai dese cazuri, incendiile se produc în urma arderii necontrolate a gunoiului și a vegetației uscate.
În condiții de vânt acestea se răspândesc cu repeziciune spre spații extinse. Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale îndemnă oamenii să respecte regulile antiincendiare și să nu aprindă iarba uscată.
Maria Roșca