Lilian Darii, la sfat cu omologul său belarus Andrei Evdocenko

Lilian Darii, la sfat cu omologul său belarus Andrei Evdocenko

Viceministrul afacerilor externe şi integrării europene Lilian Darii a avut astăzi o întrevedere cu prim-viceministrul afacerilor externe al Republicii Belarus Andrei Evdocenko, în marja vizitei oficiale în Republica Moldova a prim-ministrului Republicii Belarus Andrei Kobeakov.

Potrivit unui comunicat de presă, oficialii au discutat evoluţiile recente în principalele domeniile ale cooperării bilaterale, inclusiv din perspectiva agendei vizitei la Chişinău a premierului belorus. În context, a fost exprimată disponibilitatea deplină pentru implementarea înţelegerilor convenite pe durata acesteia. A fost reconfirmat interesul reciproc pentru intensificarea relaţiilor bilaterale, inclusiv valorificarea în continuare a potenţialului comercial-economic, dezvoltarea bazei juridice,  precum şi intensificarea cooperării cultural-umanitare.

De asemenea, în cadrul întrevederii, interlocutorii au apreciat  înalt dinamica dialogului interministerial, fiind examinată agenda contactelor pentru perioada următoare.

 

Mihaela Rotari

Share