Protest la Parlament! PPDA cheamă cetățenii
În conformitate cu decizia Forului Civic din 30 septembrie, Platforma Civică „Demnitate și Adevăr”, Consiliul Marii Adunări Naționale, Partidul „Platforma Demnitate și Adevăr, face apel la cetățenii țării să vină astăzi, la ora 12.00, în fața Parlamentului Republicii Moldova pentru a protesta împotriva hotărârii guvernului de a pune pe spatele cetățenilor întoarcerea miliardelor furate din sistemul bancar. Despre aceasta anunță Serviciul de presă al Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr”.
„În modul caracteristic actualei guvernări, pe furiș, Parlamentul se convoacă în ședință pentru a examina moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Filip, pe care într-un final o vor respinge, iar cetățenii țării vor trebui, timp de 25 de ani, să ramburseze cu dobânzi miliardul furat de cămătarii puterii antipopulare”, se menționează în comunicatul PPDA.
*Poză simbol
Doina Secrieru