Diaspora din SUA: Este important să nu uităm de țara natală și să nu permitem politicienilor să fure populația din RM
Un grup de cetățeni americani, care dețin și cetățenia Republicii Moldova, l-au sesizat recent pe senatorul din New York, Charles Schumer, pentru a sensibiliza Congresul American despre fraudele comise de clasa politică de la Chișinău. Potrivit liderului grupului de inițiativă, Cristina Dyson, banii contribuabililor americani, donați prin intermediul Fondului Monetar Internațional, trebuie să fie monitorizați, iar implicarea politicienilor americani în investigarea cazurilor de corupție la nivel înalt din Moldova este inevitabilă. Cristina Dyson, care activează în calitate de șefă a biroului Mechanical Inc din New York și își face studiile la Baruch College, a discutat despre inițiativele diasporei din SUA într-un interviu pentru Moldova Times.
Natalia Ghilașcu: Cristina, ați sesizat recent un senator american, Charles Schumer, pentru a lua atitudine față de crimele economice organzate în Republica Moldova, în special, cele care se referă la furtul secolului XXI, susținut de un șir de politicieni din Moldova. Ce v-a determinat să luați această decizie și cine face parte din grupul de inițiativă a diasporei moldovenești?
Cristina Dyson: În perioada 24 august – 10 septembrie am fost acasă, în R. Moldova, unde am văzut situația reală, și nu cea de la televiziunile aservite puterii. Întorcându-mă dintr-un stat democratic, în care locuiesc de ceva timp, mi-am dat seama că aici niciodată nu s-ar fi întâmplat asemenea ilegalitați și subjugări ai cetățenilor, cum se întîmplă în țara mea de origine!
Totul a început pe 27 august, ziua în care se împlineau cei 25 ani de la proclamarea independenței. Am hotărît să mergem cu familia la Chișinău, în Piața Marii Adunări Naționale, pentru a participa la o paradă militară anunțată cu fast de autorități. Apropiindu-ne de locul cu pricina, am realizat că nu vom putea trece, deoarece accesul în Piață era barat de cordoane de polițiști în măști și de garduri metalice instalate în toiul nopții.
Am întrebat polițiștii care este motivul unor asemenea acțiuni? Aceștia, cu un ton sarcastic și dictatorial, ne-au luat la rost: “Voi aveți permis de trecere?” Le-am explicat că mergem într-un loc public, la o paradă militară desfășurată pe locul în care părinții noștri și-au recăpătat independența prin proteste și demonstrații contra regimului totalitar sovietic.
Mai târziu, am aflat că permisele erau înmânate numai persoanelor din Partidul Democrat. Ocolindu-i, am observat mai multe persoane care protestau pentru că nu erau lăsate să vadă parada. Oamenii revoltați au început să scandeze – “Jos regimul criminal”, “Plahotniuc la pușcărie” și “Miliardul înapoi”.
Apropiindu-mă, am discutat cu oamenii care se revoltau și ei mi-au povestit despre mai multe nelegiuiri care le fac guvernanții. La un moment, am observat abuzul polițiștilor, folosind gaze lacrimogene și diferite provocări față de cetățenii pașnici!
Am ajuns acasă am decis să urmăresc mass-media, să analizez ce informații transmite pentru a-mi face o viziune mai clară. Și ce credeți? Holdingul Publica TV, Prime TV nu a transmis nimic despre proteste, gaze lacrimogene, cordoane, îngrădirea accesului cetățenilor în Piață etc, chiar și la postul public de televiziune plătit de contribuabili erau redate doar discursurile politicienilor corupți, adresate tot lor deoarece nu era nici un cetățean în piață!
La un post de televiziune de opoziție, Jurnal TV, am văzut realitatea și un titlu ce exprima adevărul – “Ziua lacrimilor”. Discutând cu mai multe persoane și, în special, cu tineri, am ajuns la concluzia că R. Moldova nu are viitor cu o asemenea conducere, mai mult ca atît, în fiecare zi din R. Moldova pleacă peste o sută de persoane pentru a-și căuta un trai decent.
Populația R. Moldova este cea mai săracă din Europa. De aceea am decis să ne implicăm și, prin diferite acțiuni, să contribuim la scoaterea statului din captivitate! Dupa ce am trimis petiția adresată senatorului Charles Schumer, m-au contactat moldoveni din diferite state din SUA, care doresc să semneze și să colecteze semnături pentru a le adresa senatorilor din regiunea unde se află!
Natalia Ghilașcu: Charles Scumer este un democrat înflăcărat din New York City care este cunoscut pentru inițiativele sale de a lupta împotriva crimelor organizate. De ce ați optat pentru sensibilizarea acestui plitician american și la care rezultate vă așteptați din partea Congresului SUA?
Cristina Dyson: Ne-am adresat domnului senator pentru că avem toată încrederea în capacitățile dânsului de a reacționa la o problemă gravă, cu rezonanță internațională. Mai mult, este vorba de o sumă astronomică nu doar pentru bugetul Moldovei, ci și pentru cel al oricărei țări din lume. Cu siguranță, în miliardul jefuit se regăsesc și banii contribuabililor din New-York, reprezentați de domnul senator Charles Schumer. Suntem siguri că moldovenii care dețin cetățenia americană se vor adresa cu asemenea solicitări reprezentanților poporului American din diferite State, astfel încât să se afle la cel mai înalt nivel despre sistemul politic actual.
Sperăm că Senatul American va reacționa și va lua măsuri drastice împotriva hoților de miliarde de la Chișinău, că va impune sancțini personale împotriva celor care se fac vinovați, inclusiv d-lui Iaralov, care este și cetățean american, cu vilă scumpă într-un loc rezidențial din Boston, a altor indivizi care au băgat adânc mâinile în buzunarele contribuabililor moldoveni, europeni și americani.
Spiritul de justițiar al senatorului Charles Schumer este un argument în plus pentru a fi optimiști și a crede cu tărie în sistemul democratic American.
Natalia Ghilașcu: În ce măsură este consolidată diaspora Republicii Moldova pentru a îmbunătăți sau schimba politicile guvernamentale din depărtare și cât importantă poate fi vocea cetățenilor moldoveni stabiliți cu traiul peste hotarele țării?
Cristina Dyson: Este foarte important, ca noi, cei din diaspora, să nu uităm de țara natală și să nu permitem actualilor politicieni să subjuge și să fure populația din Republica Moldova ajunsă la limita sărăciei.
Noi, diaspora, prin diferite acțiuni de protest, sesizări, petiții, suntem capabili să arătăm lumii întregi și, în special, partenerilor externi ai R. Moldova, despre ilegalitățile făcute de guvernanții corupți împotriva cetățenilor și a țării, solicitându-le să se implice și să ia atitudine, altfel, dacă nu înlăturăm de la putere regimul criminal, Moldova va dispărea ca stat în timpul apropiat.
Natalia Ghilașcu: Pe 30 octombrie vor fi desfășurate alegerile prezidențiale directe după aproape 10 ani. La ce schimbări vă așteptați în continuare de la politicienii moldoveni și, în speacil, de la viitorul Președinte al Republicii Moldova?
Cristina Dyson: Pe 30 octombrie vor fi desfășurate alegerile președinteluim deoarece 95% din populație își doresc alegerea Președintelui direct de popor. Personal, discutînd cu mai mulți oameni de diferite vârste, în special tineri, despre personalitatea aptă să facă schimbarea spre bine, am concluzionat că numai cel care luptă deschis cu regimul actual și este de partea poporului, poate reuși acest lucru.
Ne dorim alegeri parlamentare anticipate pentru a fi schimbată toată clasa politică din țară! Toți cei implicați în jaful secolului să fie trași la răspundere. Să se facă cu adevărat reforme și mai ales în justiție! Îmi doresc de la viitorul Președinte să contribuie la scoaterea din captivitate a Procuraturii, mass-media, centrul Național Anticorupție, Banca Națională a Moldovei. Noi, cei din diaspora, avem posibilitatea să facem investiții acasă, dar fără teama de a ni se lua afacerea de către politicieni.
Natalia Ghilașcu: Circa 3.500 de cetățeni moldoveni din rândurile diasporei au optat să se înregistreze în prealabil pentru a-și exprima votul, iar în scrutinele precedente, circa 73 mii de alegători s-au prezentat la urnele de vot, adică peste 2%. De ce există totuși o participare atât de slabă a diasporei la procesul electoral?
Cristina Dyson: Conducerea de la Chișinău a întreprins diferite măsuri pentru ca noi, cetățenii din diaspora, să nu votăm deoarece ei știu că noi nu-i susținem. A fost un timp limitat pentru a ne înregistra și, totodată, diaspora nu a fost informată procedural și, desigur, au fost întreprinse încă multe alte șmecherii de cei ce dețin puterea în stat!
De exemplu, cei de la Comisia Electorală Centrală au blocat accesul electronic al celor din diaspora de a se înregistra pe site-ul respectiv. Mai mult, unii colegi de-ai noștri au încercat de sute de ori să acceseze site-ul în cauză fără niciun rezultat. Este absolut clar că actuala guvernare se teme de voturile noastre și că intenționează să fraudeze alegerile folosindu-se de listele electorale în care figurăm și noi cei plecați peste hotare.
Natalia Ghilașcu: Cetățenii moldoveni care au obținut cetățenia americană vor vota în acest an de două ori, pe 30 octombrie vor alege președintele Republicii Moldova, iar pe 8 noiembrie, pe cel din SUA. Ce ar avea de învățat alegătorii din Moldova de la democrația americană?
Cristina Dyson: Foarte multe! Ar avea de învățat în primul rînd, că poporul este puterea într-un stat democratic și nu guvernanții corupți și criminali. Și, desigur, să nu stea în genunchi în fața celor care i-au sărăcit și jefuit de zeci de miliarde de lei. De asemenea, ar avea de învățat ce înseamnă o democrație funcțională, un stat de drept independent de politic, modul de a face campanie electorală echitabilă, egală pentru toți concurenții, imposibilitatea ca în listele electorale să fie incluși un milion de suflete moarte.
Natalia Ghilașcu: Care ar fi cele mai valoroase experiențe pe care le-ai obținut până la acest moment în New York, unde întâlnești toate naționalitățile din lume? Cetățenia Statelor Unite ale Americii vă oferă o plus valoare?
Cristina Dyson: Aici, în America, oamenii se respectă între ei, indiferent de opțiunile politice, deosebirile etnice sau religioase. Din păcate, în Moldova lucrurile nu stau așa. Oamenii sunt împărțiți de politicieni conform unor vectori falși. Unii cetățeni sunt speriați de o eventuală unire cu România, pe altă jumătate cu integrarea în Federația Rusă. De edificarea unei Moldove prospere, europene, civilizate vorbește doar opoziția antioligarhică care vrea să reclădească speranța cetățenilor.
Natalia Ghilașcu: Ce pași ar trebui sã întreprindã Guvernul Republicii Moldova pentru a atrage în țara de baștină noi proiecte, expertiză în rândurile reprezentanților diasporei, care au acumulat o bunã experiențã peste hotarele țãrii?
Cristina Dyson: Această conducere, care se bucură de 5% de încredere a populației, a fost votată în anul 2014 deoarece noi, cetățenii, nu cunoșteam de jaful secolului, adică de un milliard de dolari din vistieria Băncii Naționale. De altfel, e vorba și de banii contribuabililor americani donați prin intermediul Fondului Monetar Internațional, prin urmare considerăm implicarea SUA în investigarea hoției drept una oportună și legitimă.
Guvernul respectiv a fost instaurat în luna ianuarie 2016, cu încălcarea legilor constituționale, fiind votat în parlament fără a se discuta programul de activitate și într-un timp record de 25 minute! De aceea, afirm cu toată convingerea, că nu am încredere în actuala clasă politcă, care a capturat statul și a prădat țara de rezervele valutare!
Prin urmare, așteptăm o schimbare radicală a clasei politice și cerem Guvernului American să susțină aspirațiile poporului nostru de a se salva de captivitatea oligarhică și a construi o clasă politică responsabilă și democratică.
Sursa: www.moldovatimes.com