Renato Usatîi: Presiunile regimului asupra mea și a echipei se amplifică
Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, acuză puterea de amplificarea presiunilor asupra sa şi a echipei sale. Declarații în acest sens au fost făcute pe facebook, care a fost „dedicată atacurilor fără precedent asupra echipei „Partidului Nostru” din partea structurilor de forţă şi a instituţiilor media”,se spune într-un material publicat de www.btv.md.
„Spre exemplu, după acuzaţiile absurde de falsificare a propriei semnături, lui Renato Usatîi i se aduce o acuzaţie şi mai absurdă: peste un an, MAI a simţit că ameninţările sale în adresa concesionarilor din domeniul salubrităţii, sînt mai aproape ca oricînd de îndeplinire. În citaţia trimisă de acelaşi anchetator Marian Burlacu, care studiază cu microscopul semnătura primarului de Bălţi, aşa şi e scris: „există pericolul realizării lor”, notează sursa.
Sursa aminteşte că, „în ultimele zile, au avut loc două reţineri ale activiştilor „Partidului Nostru”, despre care MAI a comunicat, fără detalii în plus, că unul e bănuit de trafic de droguri, iar altul – de trafic de persoane”. „Ieri, mi-a venit o nouă citaţie, deja a doua. Acelaşi anchetator mă invită în acelaşi cabinet, în aceeaşi zi, numai că peste o oră, în cadrul altui dosar penal. Pentru ameninţare de răfuială fizică. E legat de gunoierii terorişti. Toţi îşi amintesc istoria cînd aceşti mîrşavi prădau bugetul orăşenesc. Eu am ieşit şi am vorbit despre asfalt, despre alte momente. Toţi au văzut acel spot video. Acum au decis să mă interogheze în cadrul acestui dosar. Au simţit pericol peste un an şi jumătate”, a declarat Renato Usatîi.
Liderul PN a mai spus că „deja i s-au transmis salutări”, propunându-i-se să nu revină, „iar Plahotniuc, în discuţiile cu slugile sale, povesteşte că e păcat că Usatîi nu a luat un milion şi jumătate, care i s-au propus pentru plecare din Moldova, şi acum va avea probleme”. „Noi trebuie să ne ţinem împreună, – s-a adresat el către susţinătorii săi, iar dacă vor continua să ne preseze – pur şi simplu le vom da la bot”.
Atacurile din partea regimului, Usatîi le explică prin frica faţă de Dumitru Ciubaşenco, candidatul PN la funcţia de preşedinte, care va câştiga alegerile, iar a doua zi, conform promisiunii sale, va dizolva Parlamentul şi va anunţa alegeri parlamentare anticipate.
Maria Roșca