Grama a solicitat explicații directorilor instituțiilor din subordinea MAIA privind rata scăzută de promovabilitate a bacalaureatului
Rezultatele admiterii pentru anul de studii 2016-2017 precum și performanțele obținute de elevi la examenele de bacalaureat, au fost discutate în cadrul unei ședințe a ministrului Eduard Grama cu directorii instituțiilor de învățământ profesional tehnic din subordinea Ministerului.
Potrivit unui comunicat de presă, Ministrul a solicitat explicații directorilor privind rata scăzută de promovabilitate a examenelor, precum și referitor la măsurile care se întreprind pentru a redresa situația. „Aceste cifre arată rezultatul muncii dumneavoastră”, a menționat Eduard Grama.
Directorii au explicat că una din probleme este lipsa cadrelor didactice calificate care să pregătească elevii pentru examenele de BAC, precum și testele foarte dificile. Potrivit managerilor, profesorii sunt disponibili să facă ore adăugătoare pentru a asigura necesarul de cunoștințe elevilor absolvenți.
De asemenea, ministrul a menționat că este important de a oferi tinerilor o garanție a faptului că după finisarea studiilor vor putea fi încadrați în câmpul muncii.
La rândul său, șefa Direcției știință, formare profesională și extensiune rurală, Rodica Reșitca, a menționat că urmează a fi efectuate și evaluări interne în ce privește disciplinele de cultura generală și nu numai la cele de specialitate.
În concluzie, ministrul Eduard Grama a solicitat managerilor instiuțiilor să fie informat semestrial despre mersul redresării situației create și prezentarea Direcției știință, educație și extensiune rurală a Planului de activitate elaborat în baza Direcțiilor prioritare de activitate a instituțiilor de învățămînt profesional tehnic din subordine, 2016-2017, aprobate prin ordin.
În subordinea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare sunt 8 instituții de învățământ profesional tehnic: Centrul de Excelenţă în Horticultură și Tehnologii Agricole din Țaul, Centrul de Excelenţă în Viticultură și Vinificație din Chișinău, Colegiul Agroindustrial ,,Gheorghe Răducan” din Grinăuţi, r-nul Ocniţa,, Colegiul Agroindustrial din Rîșcani, Colegiul Agroindustrial din Ungheni, Colegiul de Zootehnie şi Medicină Veterinară din Brătuşeni, r-nul Edineț, Colegiul Tehnic Agricol din Soroca și Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi. Instituțiile de învățământ oferă pregătirea la 22 specialități din diverse domenii de formare profesională (producția culturilor agricole, prelucrarea alimentelor, medicină veterinară, afaceri și administrare, electrotehnică și energetică, mecanică etc.).
Maria Roșca