Perspectivele asistentelor medicale cu studii superioare, discutate la Chișinău
Perspectivele asistentelor medicale (nurselor) cu studii superioare au fost discutate astăzi la Chișinău în cadrul unei mese rotunde. Alături de reprezentanții Ministerului Sănătății la eveniment au participat specialiștii Ministerului Educației, reprezentanții Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Colegiului Național de Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”, a asociațiilor profesionale, conducători de instituții medicale, experți naționali și experți OMS.
Potrivit unui comunicat de presă, principalul subiect abordat în cadrul evenimentului a fost introducerea studiilor universitare pentru asistentele medicale. Această inițiativă este prevăzută, de altfel, în Strategia de dezvoltare a resurselor umane din sistemul sănătății pentru 2016-2025.
Prezentă la masa rotundă, viceministrul Sănătății, Liliana Iașan, a menționat că una dintre principalele prerogative ale Ministerului Sănătății este dezvoltarea capacităţilor sectorului de învăţământ medical și racordarea acestuia la cerinţele pieţei muncii.
”Asistentele medicale reprezintă cea mai numeroasă specialitate a personalului medical în Republica Moldova, însă numărul lor este într-o continuă scădere. De aceea, scopul întrunirii de azi este realizarea unui dialogul activ între toate părțile implicate în pregătirea, dezvoltarea continuă și încadrarea în câmpul de muncă a asistentelor medicale. Noi trebuie să identificăm perspective reale pentru fortificarea nursingului în Republica Moldova”, a declarat viceministrul Sănătății, Liliana Iașan.
La ora actuală, în Republica Moldova activează circa 24.000 cadre medicale cu studii medii, dintre care majoritatea sunt asistente medicale, instruite în cadrul a 5 colegii de medicină, cu durata de studii de 3-5 ani.
Recent a fost inaugurat Centru de Excelență în Medicină și Farmacie ”Raisa Pacalo”, care are funcția de asigurare didactică, curriculară şi metodologică a sistemului de învățământ medical. De asemenea, instituția este responsabilă de formarea cadrelor didactice şi manageriale din sistem și de validarea finală a competenţelor profesionale a absolvenţilor formaţi în colegiile de medicină din ţară.
Mihaela Rotari