Parlamentul RM va prelua președinția unei importante organizații la Marea Neagră

Parlamentul RM va prelua președinția unei importante organizații la Marea Neagră

Parlamentul Republicii Moldova va prelua președinția Adunării Parlamentare a Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră pentru prima jumătate a anului 2015. Subiectul a fost discutat în cadrul unei întrevederi a Președintelui Parlamentului Igor Corman cu Secretarul general al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră, Victor Țvircun.

Președinția Parlamentului Republicii Moldova va fi preluată, conform principiului rotației, de la Parlamentul Greciei în cadrul sesiunii de toamnă a APCEMN, care se va desfășura la Atena, în perioada 8-9 decembrie 2014. Totodată, în prima jumătate a anului 2015
Republica Moldova va deține și Președinția Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră, precum și a Consiliului OCEMN al oamenilor de afaceri.

Discuțiile din cadrul întrevederii au vizat prioritățile președinției Republicii Moldova la APCEMN, printre care se numără dezvoltarea unor domenii precum ocrotirea sănătății, economie, transport și tehnologii informaționale. ”Aceste priorități ale Președinției Republicii Moldova în cadrul celor 3 structuri ale OCEMN urmează a fi realizate prin conjugarea eforturilor din partea tuturor autorităților de la Chișinău”, a menționat Președintele Parlamentului.

La rândul său, Victor Țvircun a apreciat activitatea delegației Parlamentului Republicii Moldova în cadrul APCEMN, remarcând importanța cooperării regionale în zona Mării Negre.

Prima ședință a APCEMN sub președinția Republicii Moldova va avea loc la Chișinău, în perioada 21-22 ianuarie 2015. Parlamentul Republicii Moldova va transmite președinția APCEMN pentru a doua jumătate a anului 2015 Parlamentului României.

Maria Roșca

Share