Cer închiderea Penitenciarului nr 13! Reprezentanților unei organizații internaționale – „interzis” în celule lui Filat și Platon

Cer închiderea Penitenciarului nr 13! Reprezentanților unei organizații internaționale – „interzis” în celule lui Filat și Platon

Reprezentanții Amnesty International Moldova (AIM) au mers într-o vizită de lucru la Penitenciarul nr.13 din Chișinău, la data de 7 septembrie curent. În urma acestei vizite, ei au reiterat solicitarea ca Penitenciarul nr.13 să fie închis.

Amnesty International Moldova a solicitat Ministerului de Interne și Departamentului Instituțiilor Penitenciare de a permite accesul în celulele unor deținuți, care în ultimele luni, au emis alegații grave de tortură și rele tratamente în detenție, precum ar fi cea a lui Vladimir Filat sau Veaceslav Platon, lucru care nu a fost permis.

Potrivit unui comunicat de presă, scopul vizitei a fost de a discuta cu deținuții, în special din subsolul penitenciarului, din celule disciplinare. Conform calificărilor experților naționali și internaționali, din spusele deținuților și avocaților acestora, condițiile de detenție din penitenciar încalcă drepturile fundamentale ale omului, fiind motivul sutelor de condamnări ale RM la CtEDO /art.3/.

„O închisoare a contrastelor”, este concluzia reprezentanților Amnesty International Moldova, în urma vizitei la penitenciarul nr.13, din cauza, pe de o parte, a existenței unor celule supraaglomerate, grupuri sanitare murdare și aer impregnat cu miros de canalizare, sistem de aerisire nefuncțional, iar pe de altă parte existența unor celule  renovate din contul deținuților, dotate cu frigidere, televizoare, ferestre din termopan și cuptoare cu microunde.

În asemenea situație, Amnesty International Moldova reiterează solicitarea, adresată în repetate rânduri organelor de resort, de a închide Penitenciarul nr.13, din cauza condițiilor de detenție inumane și degradante, acesta fiind motivul celor mai multe dosare pierdute de Republica Moldova în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Milioane de lei au fost plătite de statul RM, începând cu anul 2002, pentru încălcarea art.3 CEDO, contra torturii, condițiilor inumane și degradante din penitenciare. „Deși, de mai mulți ani, statul vorbește despre construirea unui nou penitenciar, până în acest moment, aceasta rămâne a fi o vorbă goală”, menționează reprezentanții Amnesty.

Totodată, ei mai spun că, demnitatea umană este lezată zilnic de către statul Republica Moldova, inclusiv în detenție. „Dreptul de a nu fi supus unui tratament inuman și degradant este unul absolut, dar încălcat de statul Republica Moldova, în ciuda semnării mai multor documente internaționale în domeniu.  Amnesty International Moldova a solicitat, în repetate rânduri, sistarea activității Penitenciarului nr.13, care nu corespunde nici unui standard din domeniul drepturilor omului. Moldova pierde anual zeci de dosare la CtEDO, plătind sume enorme persoanelor schilodite în penitenciare. Un stat care se absolvește de la răspundere față de cetățenii săi, indiferent unde aceștia se află, este un stat care se absolvește de oameni”, mai spune sursa.

Mihaela Rotari

Share