MTID solicită scoaterea obiectelor funerare de pe marginea drumurilor. Iată care e termenul-limită!

MTID solicită scoaterea obiectelor funerare de pe marginea drumurilor. Iată care e termenul-limită!

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor reamintește cetățenilor Republicii Moldova că de la mijlocul lunii august curent,  a intrat în vigoare hotărârea care interzice amplasarea obiectelor funerare pe marginea drumurilor. Astfel, solicităm tuturor persoanelor care au amplasat astfel de obiecte în locurile unde au decedat persoanele apropiate lor, în urma accidentelor rutiere, să dezinstaleze crucile și monumentele până  în data de 20 octombrie 2016. În caz contrar, acestea vor fi scoase de către drumari și duse în locuri special amenajate. Ulterior, ele vor fi date parohiilor și utilizate la înhumarea persoanelor sărace.

Amintim că o astfel de hotărâre a fost emisă în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, dar și Ministerul Culturii. MTID a avut susținerea bisericii ortodoxe din Republica Moldova la elaborarea acestui proiect, dar și a societății civile, care au spus că locul obiectelor funerare este în cimitire și nicidecum pe marginea drumurilor.

Proiectul a fost înaintat spre dezbateri publice în primăvara acestui an. La începutul acestei veri, pe traseele naționale, dar și cele locale existau peste 2000 de obiecte funerare, 200 din care au fost puse doar în anul curent.

Maria Roșca

Share