Ministrul Bîtcă: Guvernul României rămâne a fi un partener strategic în susținerea politicilor prioritare ale RM

Ministrul Bîtcă: Guvernul României rămâne a fi un partener strategic în susținerea politicilor prioritare ale RM

Astăzi, 25 august curent, Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtcă, s-a întâlnit cu omologul său român, Vasile Dîncu, Viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice din România. Întrevederea a avut loc în cadrul vizitei oficiale în Republica Moldova a Prim-ministrului României, Dacian Cioloș.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre proiectele finanțate de Guvernul României în domeniul dezvoltării regionale în Republica Moldova și colaborarea bilaterală dintre cele două țări.

Ministrul Vasile Bîtcă a ținut să mulțumească Guvernului României pentru suportul oferit și contribuția valoroasă în domeniul Dezvoltării Regionale a Republicii Moldova. „Îmi exprim aprecierea deosebită pentru toate progresele comune, realizate în baza Acordului interguvernamental semnat în anul 2010, și speranța în dezvoltarea și aprofundarea cooperării fructuoase. Să continuăm, în același spirit ceea ce am început deja, și vă asigur de întregul sprijin al Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor pentru eforturile dumneavoastră!”

Totodată, ministrul Vasile Bîtcă a declarat că „Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor va rămâne puternic angajat în continuitatea și amplitudinea aplicării eficiente și de substanță a prevederilor acordului interguvernamental semnat în anul 2010, și în acest sens, Guvernul României rămâne a fi un partener strategic în susținerea politicilor prioritare ale statului.”

Viceprim-ministrul Vasile Dîncu a reiterat intenția pentru continuarea proiectelor inițiate în Republica Moldova.„Prevedem posibilitatea ca localitățile preferențial rurale din Republica Moldova, care dispun de acorduri de parteneriat cu localitățile din România să implementeze proiecte comune pentru beneficiul direct al cetățenilor.”

De asemenea, Viceprim-ministrul a lansat invitația pentru specialiștii din Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor cât și celor din Agențiile de Dezvoltare Regională pentru discuții într-un format extins și elaborarea unor planuri comune de acțiuni.

Ulterior oficialii, împreună cu toată delegația oficială, s-au îndreptat spre satul Selemet din raionul Cimișlia, pentru a vizita grădinița de copii renovată din sursele alocate de Guvernul României.

1

Mihaela Rotari

Share