S-a dat drept sora sa! Poliția de Frontieră a reținut-o

S-a dat drept sora sa! Poliția de Frontieră a reținut-o

Pașaportul surorii i-a adus bătăi de cap în loc să-i fie util la traversarea frontierei. O tânără din satul Volintiri, raionul Ștefan Vodă, a încercat să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de documentele de călătorie ale surorii sale. Actualmente persoana este cercetată în vederea stabilirii culpabilității în săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea.

Cazul a fost documentat în punctul de trecere Palanca, unde pentru a efectua formalităţile de frontieră s-a prezentat o tânără, care s-a legitimat cu un paşaport emis de autorităţile din Republica Moldova. Documentul de călătorie a stârnit suspiciuni polițiștilor de frontieră, aceștia au sesizat că existau mici diferențe de fizionomie între persoana aflată în punctul de trecerea și cea din fotografia aplicată în pașaport. Din acest motiv, polițistul de frontieră a considerat oportună o verificare mai amănunțită asupra actelor și a persoanei.

Declarațiile și cercetările ulterioare au confirmat faptul că pașaportul aparținea surorii tinerei. Aceasta a relatat polițiștilor de frontieră că nu intenționat a folosit documentul rudei sale la trecerea graniței, însă din lipsă de atenție a luat pașaportul, fără a verifica apartenența acestuia.

Mihaela Rotari

Share