Femeile migrante se implică în dezvoltarea Moldovei
40 de femei cu experiența migrației au discutat prioritățile de dezvoltarea ale țării și implicarea lor în acest proces, în cadrul seminarului „Femeile migrante dezvoltă localitățile din Moldova”, care s-a desfășurat pe 15 și 17 august la Chișinău. Seminarul este parte a proiectului „Promovarea și protejarea drepturilor femeilor migrante” implementat de UN Women Moldova cu suportul Uniunii Europene.
Participantele seminarului vin din diferite regiuni ale țării și ale lumii, o parte dintre ele sunt proaspăt venite din Italia, Spania și SUA, altele sunt revenite în Moldova de mai mult timp.
În cadrul evenimentului, participantele au învățat despre planificarea strategică și cea bugetară, și-au consolidat abilitățile de scriere a proiectelor, de liderism și comunicare. De asemenea, ele au discutat despre domeniile în care vor să se implice și modalități de lucru cu autoritățile locale și centrale pentru a obține rezultate comune.
Alla Roșca, una dintre participante, a revenit recent din New Orleans, Louisiana, Statele Unite, unde este cercetătoare științifică. Ea este și directoarea executivă a asociației migranților din SUA „Moldova pentru Democrație și Dezvoltare”, care promovează interesele Republicii Moldova la diferite nivele administrative în SUA.
„Acest eveniment este foarte important, fiindcă le dă femeilor încrederea în forțele proprii și că ele sunt capabile să inițieze un proiect pe care să-l promoveze și să-l implementeze la noi în țară,” spune Alla Roșca.
„Femeile migrante au revenit în Moldova cu cunoștințe, experiența celor mai dezvoltate state, cu multe idei cum pot fi schimbate lucrurile în țară și, cel mai important, cu o mare dorință de implicare. Aceasta inițiativă de mobilizare are drept scop unirea acestor femei pentru ca împreună, prin eforturi multiplicate, sa se obțină acele schimbări punctuale pentru care militează femeile,” spune Victor Lutenco, consultant în domeniul migrației, facilitatorul seminarului.
Unul dintre subiectele discutate, și mai puțin cunoscute a fost bugetarea sensibilă– instrumentul care ia în calcul necesitățile fiecărei persoane atunci când se elaborează politicile publice și se alocă bugetul.
„Autoritățile locale împreună cu femeile migrante pot implementa inițiative importante, dar în același timp pot promova concepte si abordări noi – cum este bugetarea sensibila la gen, care ia in considerație necesitățile, interesele și problemele fiecărui membru al comunității. Înțelegând principiile și avantajele bugetării incluzive, femeile migrante vor face advocacy si vor monitoriza că banii publici ajung la fiecare membru al societății, indiferent de vârstă, gen, reședință, etnie, ” spune Nati Vozian, consultantă în domeniul Bugetare sensibilă la gen.
În urma acestui seminar participantele vor forma un grup pentru a promova drepturile femeilor migrante și a lucra împreună cu autoritățile la domeniile în care vor să aducă schimbări. Câteva dintre domeniile identificate sunt: mai multe grădinițe și crearea creșelor, program prelungit pentru copii în școli, servicii sociale și centre speciale pentru bătrâni, transferul stagiilor de muncă și a pensiilor între Moldova si țările de reședință a migrantelor, și altele.
UN Women este Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor.
Maria Roşca