S-a urcat la volan beat şi fără permis de conducere! Şoferul, reţinut
Echipele mobile ale Poliției de Frontieră au contracarat două cazuri în care șoferii transportau ilegal alcool, dar și conduceau mijlocul de transport fără documentele de rigoare.
În primul caz, echipa mobilă a Direcției regionale EST a stopat la intrarea în satul Săiți, raionul Căușeni, un automobil de model Moskvici 2140 condus de un moldovean de 41 de ani. La verificarea documentelor, polițiștii de frontieră au constatat că revizia tehnică este expirată, iar șoferul nu deținea permisul de conducere, ba mai mult prezenta semne vizibile de ebrietate.
Conform procedurilor, persoana a fost transmisă Inspectoratului de Poliție Căușeni, pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale ce se impun.
Automobilul a fost excortat la sediul Direcției, unde au fost ridicate, în vederea confiscării, cinci butelii cu volumul de 20 litri fiecare și 117 sticle, de un litru, toate pline cu alcool.
în cel de-al doilea caz, în baza unei informații operative, echipa mobilă a Direcției regionale VEST a acționat conform competențelor în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Sculeni. Astfel, ieri, în jurul orei 21.30, la intrarea în satul Gherman, raionul Ungheni, polițiștii de frontieră au oprit în trafic un automobil de model AUDI A6, înmatriculat în Lituania, la volanul căruia se afla un moldovean de 23 de ani, din raionul Fălești.
În timpul verficării actelor de însoțire a mijlocului de transport, inspectorul de frontieră a observat pe bancheta din spate mai multe recipiente, pline cu lichid incolor. Șoferul a declarat că transportă alcool, dar pentru întreaga cantitate de bunuri nu deținea documente de proveniență.
Mihaela Rotari