Raportul privind executarea fondurilor AOAM pentru 2015, aprobat de Parlament
Parlamentul a aprobat joi, 21 iulie, raportul privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (AOAM) pentru anul 2015.
Potrivit documentului, în fondurile AOAM au fost acumulate venituri în sumă de cca 5 mlrd 63 mln lei, prevederile anuale fiind executate la nivel de 98,1%. Veniturile respective au fost în creştere cu 9,2% faţă de anul precedent. Cea mai mare pondere (54,6%) în totalul acumulărilor a revenit primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală sub formă de contribuţie procentuală, după care urmează transferurile de la bugetul de stat (42,0%) pentru persoanele asigurate de Guvern şi primele AOAM în sumă fixă (1,8%).
Comparativ cu anul 2014, încasările primelor AOAM în cotă procentuală s-au majorat cu 19,2%. Transferurile de la bugetul de stat în fondurile AOAM au fost efectuate în 2015 în proporţie de 94,7%, cu 121 mln 860 mii lei mai puţin faţă de suma planificată.
În acelaşi timp, cheltuielile din fondurile AOAM au constituit peste 5 mlrd 152 mln lei, iar deficitul de 1,8% a fost acoperit din contul soldului cumulativ la începutul anului. Din totalul cheltuielilor fondurilor AOAM, cea mai mare parte (95%) a fost utilizată pentru achitarea serviciilor medicale curente. În acest scop au fost direcţionate peste 4 mlrd 899 mln lei, în creştere cu 11,4% faţă de 2014.
În 2015, din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale au fost alocate în jur de 154 mln 319 mii lei, cu 18,5% mai puţin faţă de anul 2014. Banii au fost destinaţi pentru achitarea contractelor de finanţare încheiate în anii precedenţi. Peste 60% din totalul cheltuielilor fondului respectiv au fost alocate instituţiilor medico-sanitare publice din centrele raionale şi sectorul rural.
Anul trecut, din fondul măsurilor de profilaxie au fost efectuate cheltuieli în sumă de aproape 13 mln lei. Aceste surse au fost orientate în mare parte spre procurarea vaccinurilor, achiziţionarea preparatelor care reduc riscul de îmbolnăvire, efectuarea screening-ului oftalmologic, desfăşurarea măsurilor de promovare a modului sănătos de viaţă.
În anul 2015, din fondul de rezervă al AOAM au fost alocate cca 14 mln 940 mii de lei, cu cca 11 milioane 671 mii lei mai mult faţă de 2014. Peste 10 milioane 700 mii de lei au fost direcţionate pentru salarizarea medicilor rezidenţi, iar restul sumei – pentru compensarea diferenţei dintre cheltuielile efective legate de achitarea serviciilor medicale curente şi contribuţiile acumulate în fondul de bază.
Printre cele mai importante realizări în contexul executării fondurilor AOAM pentru anul 2015 se numără majorarea cu 73,8 mln lei sau cu 35,8 % faţă de anul 2014 a cheltuielilor pentru medicamentele compensate. S-a majorat rata de compensare de 50% la 70% pentru 11 denumiri comune internaţionale din 4 grupuri terapeutice principale de medicamente pentru tratamentul bolilor cardiovasculare, iar numărul total al beneficiarilor a constituit cca 600 mii persoane. De asemenea, a crescut numărul operaţiilor de cardiologie intervenţională, în 2015 cifra fiind de 2481 operaţii, cu cu 156 mai mult faţă de anul 2014. Tot în 2015 a fost iniţiată finanţarea centrelor de sănătata mintală în toate raioanele ţării.