Viceministru: Pentru noi contează foarte mult ca pasagerii să circule în maxima siguranță

Viceministru: Pentru noi contează foarte mult ca pasagerii să circule în maxima siguranță

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor în comun cu Agenția Națională Transport Auto (ANTA) și Poliția de Frontieră au organizat în această dimineață verificări asupra autoturismelor care transportă pasageri peste hotarele Republicii Moldova. Controalele s-au desfășurat chiar în interiorul punctelor vamale.

Potrivit unui comunicat, la punctul de trecere al frontierei Leușeni, inspectorii ANTA au depistat un șofer, care transporta șase persoane în Italia fără a avea licență de activitate. Acesta a declarat că a primit câte 20 de euro de la fiecare pasager pentru a-i transporta la destinație. El s-a ales cu o amendă în mărime de două mii de lei și a rămas fără plăcuțele de înmatriculare pe un termen de șase luni. Cu amenzi s-au ales și alți doi șoferi, care nu aveau toate actele în regulă. La fel ca și în primul caz, autoturismele au fost întoarse din drum. 

Prezent la fața locului, viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Sergiu Bucataru a declarat că asemenea controale inopinate au loc după ce la Minister au fost remise o serie de plângeri  de la cetățeni și agenții economici în care se menționează că acest fenomen a luat amploare în ultima perioadă de timp.

“Pentru noi contează foarte mult ca pasagerii să circule în maxima siguranță, iar din acest motiv,  am  intesificat numărul de verificări pentru a-i disciplina pe șoferi să activeze legal, iar pe agenții economici să-i încurajăm pentru a avea mereu actele în regulă. Conducătorii care transportă ilicit pasageri, riscă amenzi de până la 140 de unități convenționale, precum și ridicarea plăcuțelelor de înmatriculare pe o perioadă de șase luni”, a declarat viceministrul Sergiu Bucataru.

Astfel de verificări au mai avut loc astăzi la posturile vamale Sculeni și Cahul. Și acolo inspectorii ANTA au depistat șoferi care  de asemenea transportau pasageri fără actele necesare. Operațiunea a demarat la începutul lunii iulie, cu  verificarea șoferilor de taxi. 

4 5

Doina Secrieru

Share