Avocatul lui Vlad Filat: Cerem casarea totală a sentinței cu pronunțarea unei sentințe de achitare
Echipa Biroului Asociat de Avocaţi POPA & ASOCIAŢII a emis un comunicat de presă, prin care anunță că astăzi, avocatul Igor Popa a depus apel împotriva sentinței emise de Judecătoria Buiucani din 27 iunie 2016 în dosarul lui Vlad Filat.
Avocații cer casarea totală a sentinței cu pronunțarea unei sentințe de achitare și eliberarea lui Vlad Filat din sala de judecată.
Totodată, apărătorii s-au referit la mai multe aspecte ale dosarului:
„Contestăm decizia magistraților de la judecătoria Buiucani din considerentul că aceasta este una nefondată, abuzivă, nemotivată, ilegală și nu corespunde legislației naționale și internaționale.
Instanța a admis o interpretare extensivă defavorabilă cu abuzuri de drept și interpretări eronate contrare legii penale.
Magistrații au preluat din rechizitoriu aceleași probe colectate ilegal de către procurori care sunt nepertinente, neconcludente și neutile.
În acest dosar, dreptul la apărare al inculpatului de a audia martorii apărării acceptați anterior de instanța de fond nu a fost asigurat și, în consecință, a suferit o limitare incompatibilă cu cerinţele unui proces echitabil prin prisma art. 6 CEDO.
În același timp, declarațiile controversatului Ilan Șor nu pot fi puse la baza unei sentințe de condamnare, deoarece au fost administrate cu încălcarea standardelor unui proces echitabil.
Atenționăm, că faptele care au stat la baza condamnării lui Vlad Filat nu se înscriu nici în fapt, nici în drept – în limitele răspunderii penale pentru coruperea pasivă și traficul de influență.
Sentința judecătoriei Buiucani nu a fost motivată nici în partea dispunerii măsurii de confiscare specială, care afectează grav dreptul de proprietate garantat de prevederile art. 1 Protocolul 1 adițional la Convenția CEDO.
Menționăm, în mod repetat, că Vlad Filat nu are legatură cu frauda din sistemul bancar și nu există nici o probă în acest sens.
Dosarul este motivat politic, iar sentința de condamnare face parte dintr-un spectacol bine regizat, care are scopul final de a-l exclude pe Vlad Filat de pe arena politică.
Totodată, vom insista și la Curtea de Apel ca ședințele de judecată să fie publice”.
Doina Secrieru