Pacienţi contaminaţi cu viermi la Spitalul de Arşi din București. Imagini șocante filmate de un medic
Pacienţi contaminaţi cu larve la Spitalul de Arşi! Imaginile, prezentate de tolo.ro, au fost realizate în urmă cu două zile la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București.
Pacientul era internat în secția Anestezie-Terapie Intensivă a spitalului.
„Mai e un caz identic, însă n-am reușit să-l filmăm decât pe acesta”, spune medicul.
„Sunt oameni internați la Arși în urmă cu 10-11 zile. Au fost aduși direct la noi. Cum secția e plină de muște, ceea ce se vede pe filmare sunt, cu mare probabilitate, larve de muște”, adaugă.
Doctorul insistă ca filmul să fie făcut public în pofida durității sale.
„Ce sens are să ascundem realitatea? Ce e mai grav: să arătăm sau să îndurăm așa ceva, pacienții și noi, cei care știm?!”, întreabă medicul.
Își motivează demersul: „Acestea sunt condiţiile în care sunt trataţi pacienţii în acest spital! Și trebuie schimbate!”.
Pacientul care apare în filmuleţ a decedat miercuri.
Reacția Spitalului de Arși după imaginile cu un pacient plin de viermi: „Astfel de cazuri mai sunt”
”Ne trebuie un spital nou. Nu putem asigura condiții. Eu nu pot să pun aer condiționat, eu să fac alt spital, eu ca medic, ca purtător de cuvânt? Vă garantez că astfel de cazuri există peste tot în țară. Sunt larve de la o muscă. Ce ajutor să mai cer când am cerut de mii de ori? Noi nu avem ce face, trebuie să tratăm pacientul în continuare. Acel pacient a decedat, dar pacientul nu a fost ucis de larve. Acele larve nu omoară pacientul.
Nu am negat niciodată condițiile de la noi. Nu eu am spus că avem condiții ca în Germania, ci fostul ministru, Nicolae Bănicioiu. Imaginile au fost date de o colegă de-a mea, care nu știu ce face pentru a rezolva situația.
Nu poți să speli foarte bine toate zonele, riști să rămâi cu urechile în mâini.”, a spus Adrian Stănculea, șeful secției ATI, conform stiripesurse.ro.
Sursa: realitatea.net